Acţiunile agresive ale unor state occidentale împotriva Siriei vor amplifica determinarea sirienilor de a-şi apăra suveranitatea, a declarat preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, relatează site-ul agenţiei Tass, preluat de Mediafax.
”Recentele atacuri vor amplifica determinarea sirienilor pentru a-şi apăra suveranitatea naţională şi dreptul de a-şi decide propriul viitor”, a declarat liderul regimului de la Damasc.
Declaraţiile lui Bashar al-Assad au fost făcute în cadrul unei întrevederi cu Alaeddin Boroujerdi, preşedintele Comisiei pentru Securitate Naţională şi Afaceri Externe din Parlamentul iranian.
Oficialul iranian şi Bashar al-Assad şi-au exprimat dorinţa de a aprofunda cooperarea strategică dintre cele două state.
”Complotul Statelor Unite, a aliaţilor săi şi a complicilor regionali a fost învins în Siria datorită fermităţii forţelor de rezistenţă”, a declarat Boroujerdi.
Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au lansat pe 14 aprilie bombardamente în Siria, vizând laboratoare de fabricare a armelor chimice şi depozite de armament. Bombardamentele au fost lansate după un atac chimic comis la periferia Damascului şi atribuit regimului Bashar al-Assad, care a negat orice implicare.