Societatea Ornitologică Română (SOR) și Administrația Parcului Natural Văcărești organizează, pe data de 15 aprilie, tururi ornitologice gratuite, pentru copii și adulți, în parcul natural. Primele tururi încep de la ora 08.00 dimineața și se încheie la ora 13.00. Participanții sunt așteptați la intrarea în Parcul Natural Văcărești de lângă complexul Asmita Gardens, anunţă Hotnews. De aici sunt preluați de voluntarii și de membrii sucursalei bucureștene a SOR și de rangerii Parcului Natural Văcărești. Un tur durează între 60 și 80 de minute și parcurge traseul amenajat de rangerii parcului în proiectul „Păsările Orașului”. Se pleacă de la intrarea principală din sit, se merge pe lângă hrănitori, cuiburi, hide-ul fotografilor și noul foișor. Persoanele care doresc să participe la tur sunt rugate să se echipeze corespunzător: binoclu, pantaloni lungi, bocanci sau pantofi de teren, șepci sau pălării, cremă de soare. „La București, deja devine tradiție ca de Ziua Păsărilor să ieșim în Văcărești. Anul acesta venim cu o ofertă de tururi ornitologice gratuite, pentru copii și adulți, începători sau avansați. Știu, «Ziua Păsărilor» a trecut, a fost pe 1 aprilie, dar atunci nu puteam intra cu oameni în parc. În urma topirii accelerate a zăpezii, ne era imposibil să organizăm tururi aici, cărările ar fi devenit orezării”, a spus Ovidiu Bufnilă, responsabilul de comunicare al SOR. În urma proiectului „Păsările Orașului”, derulat cu susținerea companiilor Enel, păsările au beneficiat de hrănitori pe timp de iarnă și de mai multe cuiburi artificiale în parc. Oamenii beneficiază acum de un foișor de unde pot urmări paradele nupțiale la păsările de apă, dar și de panouri informative cu speciile cel mai des întâlnite în sit. Obiectivul organizatorilor este ca toți participanții să învețe să recunoască speciile comune din Văcărești și pe care le pot întâlni și aproape de casele lor, dar și cum le pot ajuta – de la tipul de hrană preferat de păsări la cum se construiește și se amplasează corect un cuib. „Toată lumea știe cum arată o coțofană, dar nu toți știu că specia asta își construiește cuiburi … cu acoperiș. Am auzit cu toții ceva despre o pitulice, dar puțini reușesc să o vadă sau să o recunoască după tril. Anul acesta vom avea ghizi care se vor ocupa special de identificarea păsărilor cu ajutorul sunetelor. Ne ajută vicepreședintele SOR – Florin Chirilă, cel mai tânăr biolog din departamentul de conservare al SOR – Dani Drăgan, biologul Paul Țibu și colegul Silviu Panțâru de la sucursala bucureșteană a SOR. Ne propunem să ne distrăm alături de oameni, să îi facem să se reconecteze la natură, să le arătăm că Bucureștiul are mai multe păsări decât ciorile, porumbeii și vrăbiile de care știm cu toții”, a mai spus Ovidiu Bufnilă.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCodul Fiscal va fi schimbat
Articolul următorANECDOTE