Marian Dima
După ultima amânare, ziua de 1 aprilie, când ar fi urmat să înceapă cursele pe Hipodrom, noua „zi de start” a fost „reportată” pentru 29 aprilie.
Deja s-au mai clarificat câteva dintre problemele care au dus la aceste amânări succesive, pista fiind omologată, regulamentul – aprobat, apoi, până la sfârşitul acestei luni, sunt programate trei sesiuni de calificare pentru trăpaşi, dar şi concursurile şi testările pentru driveri şi personal auxiliar (arbitri, comisii etc).
Reprezentanţii Hipodromului Ploieşti au depus, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, Regulamentul Curselor de Trap şi Calendarul competiţional pentru anul 2018. Conform acestuia din urmă, prima reuniune oficială va avea loc pe data de 29 aprilie, cu main event Premiul de Deschidere, cursă semiclasică rezervată cailor de 3 ani şi mai în vârstă, alte curse importante fiind “reprogramate” în concordanţă cu acest nou program (Derbiul de trap va avea loc pe 7 octombrie, la fel şi Criteriile Cailor de 2 şi 3 ani). Va mai exista şi o pauză (între 12 august şi 8 septembrie – vacanţă de vară), iar ultima reuniune este cea de pe 2 decembrie 2018, când este programat “Premiul de închidere”.
Începând de astăzi au loc atât testări pentru acordarea licenţelor pe anul 2018, cât şi sesiuni de curse de calificare. Testările vor avea loc în zilele de 11 (începând cu ora 10,00), 18 şi 25 aprilie, iar Cursele de calificare – în zilele de 12 (tot de la ora 10,00), 19 şi 26 aprilie.