Marian Dima
Sâmbătă dimineaţă, în prezenţa a 3-400 de spectatori, s-a reluat activitatea pe Hipodromul Ploieşti, prima reuniune fiind, în sfârşit, bifată, înainte ca sezonul să fie compromis definitiv.
Au fost patru curse, cea mai aşteptată şi interesantă fiind Premiul de Deschidere, cursă cu un fond de premiere de 1.200 de ron (premiile au fost, în general, mai mici decât în sezonul trecut), întrecere câştigată de armăsarul condus de Cristian Slate, Ramon II, care s-a impus în faţa adversarilor, sosiţi la potou în ordinea Zenobia K (driver Mihai Păun), Haiti (Mihai D. Vasile) şi Vito V (Cristian Ionescu).
Premiul Atena – un singur cal a terminat cursa!
În afara celor 4 curse, cei prezenţi au avut ocazia să urmărească şi o demonstraţie de sărituri peste obstacole, iar cei mici au avut prilejul să se plimbe cu poneiul, în zona din faţa tribunei oficiale, pe pista de galop.
A existat şi un moment ciudat, ca să nu spunem hilar, anume că ultima cursă – premiul “Atena”, care a reunit 6 trăpaşi la start – a fost terminată de un singur cal, Maybe Baby! În celelalte două curse ale zilei s-au impus: Renumit – Premiul Ager, Nelmar – Premiul Arena.
Următoarea reuniune va avea loc peste două săptămâni, pe 13 mai, atunci când se va ţine Premiul de Mai, o alergare semiclasică rezervată cailor de 3 ani şi mai în vârstă, pe distanţa de 1.950 metri.