Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, ieri, pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu la 10 ani de închisoare, fiind acuzat de spălare de bani şi delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prejudiciul fiind stabilit la peste 12 milioane de euro. Decizia e definitivă, potrivit Mediafax.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au contopit toate pedepsele omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, dispunând pentru acesta o pedeapsă de 10 ani de închisoare cu executare în dosarul patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA. Pentru Liviu Luca, judecătorii au pronunţat pedeapsa de 10 ani de închisoare cu executare.
În primă instanţă, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, în decembrie 2016, pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi pe Liviu Luca la 10 ani şi două luni de închisoare cu executare, şi respectiv 10 ani de închisoare cu executare.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) arătau, la data trimiterii rechizitoriului în instanţă, că în perioada 2005 – 2006, Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia.
Fondurile au fost folosite în dauna Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA şi implicit a membrilor săi, prin participarea offshore-ului Elbahold Ltd, controlat la acel moment de Vîntu şi ulterior de Luca, la majorarea de capital social al SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), acţiunile Asociaţiei Salariaţilor diminuându-se de la 50 la 25 la sută, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei, potrivit Mediafax.