FC Petrolul Ploiești – Voința Turnu Măgurele, astăzi, ora 18:00

Bogdan Chitic

După victoria categorică de pe terenul celei de-a doua clasate, AFCM Alexandria, scor 4-1, care le-a deschis larg ușile promovării în Liga a II-a, petroliștii revin pe „Ilie Oană” pentru a face un nou pas către atingerea obiectivului asumat înaintea sezonului. Adversara de astăzi a băieților lui Romulus Ciobanu este o altă formație teleormăneană, Voința Turnu Măgurele, care traversează o formă foarte bună în sezonul de primăvară, dar „galben-albaștrii” nu pot lua în calcul decât varianta unui nou succes, „presărat” și cu câteva elemente de spectacol, după modelul ultimelor etape.
Găzarii au marcat, în retur, nu mai puțin de 22 de goluri, iar seria perfectă din acest an a făcut ca ecuația promovării în eșalonul secund să devină o simplă formalitate înaintea ultimelor cinci partide ale sezonului. Șapte puncte avans la vârful ierarhiei, dar și un meci mai puțin disputat stau între Petrolul și „urmăritoarele” din Alexandria și Turnu Măgurele, iar o foarte probabilă victorie, în această seară, a lui Chindriș și compania ar face ca „lupii” să aibă șansa promovării matematice, peste o săptămână, la Bradu.
De partea cealaltă, de la venirea la cârma echipei a lui Mugur Cornățeanu, oaspeții au cunoscut o singură înfrângere, chiar la debut, 0-1 cu SC Popești Leordeni, după care o serie de 16 puncte din 18 posibile i-a adus la egalitate cu vecina de județ, din Alexandria. În tur, ploieștenii s-au impus cu 1-0, prin reușita lui Arnăutu, cel mai bun marcator al seriei, cu 18 goluri. Bilete pentru jocul din această seară se găsesc în continuare la casa Stadionului „Ilie Oană”, dar și la magazinele partenere Eventim.