Sezonul de trap debutează, în sfârşit, astăzi, după mai multe amânări, în această dimineaţă, de la orele 11,00, fiind programată prima reuniune din 2018. Se vor desfăşura patru curse, „Premiul de Deschidere” fiind cea mai importantă şi mai bine cotată, dintre acestea, dacă ne raportăm mai ales la premiul pus în joc – 1200 de ron. Într-o oarecare “austeritate”, pentru că s-a micşorat cuantumul premiilor, iar organizatorul – Clubul Sportiv Municipal Ploieşti – va trebui să asigure fondurile necesare din surse externe “bugetului local”, în total, sunt puşi la bătaie 2250 de ron, în această reuniune de debut, cu menţiunea că în programul viitor este foarte probabil să se revină la ziua tradiţională de curse – premii bduminică. Cursele la startul cărora se vor afla 27 de cai vor debuta la ora 11.00, cu Premiul Ager (7 cai), apoi se va continua, la 11.30, cu Premiul Arena (6 cai), după care va urma, de la ora 12.00, cea mai importantă cursă a Reuniunii, Premiul de Deschidere, o alergare semiclasică pentru caii de 3 ani şi mai în vârstă, pe distanţa de 1950 metri, în care vor concura opt trăpaşi.
Prima competiţie oficială din 2018 de pe Hipodromul Ploieşti se va închide cu Premiul Arena (6 cai), programat la ora 12.30.