Liderul nord-coreean Kim Jong Un a păşit ieri pentru prima dată în Coreea de Sud, la Panmunjom, în partea sud-coreenă a zonei demilitarizate (DMZ) de la frontiera dintre cele două Corei, şi a dat mâna pentru prima dată cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, a relatat Yonhap, preluată de Agerpres.
Moon a sosit primul la locul întâlnirii, iar Kim a trecut graniţa în zona comună de securitate la scurt timp după ce a ajuns în DMZ. El este primul lider al regimului de la Phenian care a făcut acest pas de la sfârşitul războiului din Coreea, încheiat printr-un armistiţiu în 1953.
Summitul inter-coreean este al treilea din istorie şi primul din ultimul deceniu; celelalte două evenimente similare au avut loc în Coreea de Nord.