Mai mulţi aleşi PNL propun înfinţarea unui centru educativ pentru minori şi a unui centru de detenţie pentru minori în fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale ţării, cheltuielile urmând să fie suportate atât din bugetul de stat, cât şi din bugetele consiliilor locale, potrivit unui proiect, anunţă Mediafax. „Centrele educative şi centrele de detenţie sunt instituţii specializate în recuperarea socială a persoanelor internate, care se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României, după cum urmează: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru şi Bucureşti Ilfov”, potrivit proiectului de lege susţinut de liberali, care propune modificarea Legii nr. 245/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organismele judiciare în cursul procesului penal. Centrele educative şi de detenţie ar urma să funcţioneze în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Iniţiativa legislativă mai prevede că mijloacele financiare necesare funcţionării, dotării şi investiţiilor din aceste centre sunt asigurate de la bugetul de stat în proporţie de 50%, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor. De asemenea, în proporţie de 50%, fondurile vor proveni din bugetul consiliilor judeţene din regiunea respectivă, proporţional cu numărul de locuitori din fiecare judeţ. De asemenea, mijloacele necesare funcţionării, dotării şi investiţiilor din aceste centre pot fi asigurate din venituri proprii, precum şi din donaţii şi sponsorizări. Proiectul de lege a fost depus la Senat, Camera Deputaţilor urmând să aibă ultimul cuvânt.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOful cititorului
Articolul următorAtac chimic în Siria