Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale din Ploieşti şi judeţ au anunţat că organizează o serie de evenimente culturale – expoziţii temporare, matinee muzeale şi ateliere de creaţie, toate având ca temă tradiţiile specifice Sărbătorilor Pascale în spiritualitatea românească.
Astfel, astăzi, la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, str. George Enescu, la ora 11.00, va avea loc expoziția temporară cu tema „Simfonia creației și culorilor pascale”, în cadrul căreia vor fi expuse lucrări ale elevilor de la Colegiul Național „Nicolae Iorga” și Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Vălenii de Munte. Mâine, la Muzeul „Crama 1777” din comuna Valea Călugărească, str. Valea Largă nr. 139A, la ora 11.00, este programat un matineu muzeal și un atelier de creație având tema “Povestea florilor pascale în cultura populară românească”, la care vor participa elevi ai Școlii „Ion Ionescu” – Structura Nicovani. Pe 4 aprilie, la Muzeul „Conacul Pană Filipescu” din comuna Filipeștii de Târg, la ora 10.00, va avea loc un matineu muzeal și un atelier de creație sub genericul “Tradițiile pascale în regiunile istorice ale României”, la care vor fi prezenţi elevi ai Centrului de Plasament din Filipeștii de Târg. Având în vedere importanţa Sărbătorilor Pascale pentru creştinii ortodocşi, manifestările vor continua şi după Paşti. Astfel, pe 17 aprilie, la Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” din Bușteni, str. Tudor Vladimirescu nr. 2, la ora 10.00, sunt anunţate un matineu muzeal și un atelier de creație cu tema „Tradiții pascale la români”, la care vor participa elevi ai Școlii Gimnaziale „Cezar Petrescu” din Bușteni, iar pe 25 aprilie, la Muzeul „Conacul Bellu” din Urlați, str. Orzoaia de Sus nr. 12, la ora 10.00, sunt programate matineul muzeal și atelierul de creație cu tema “Sărbătorile pascale – tradiție și creație”, la care vor participa elevi ai Școlii Gimnaziale „Cănuță Ionescu” din Urlați.