Mai mulţi jucători ai echipei croate de fotbal Hajduk Split au fost agresaţi, luni, de propriii suporteri, a anunţat clubul la care joacă şi internaţionalul român Steliano Filip, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Jucătorul maghiar Marko Futacs a fost rănit la faţă în incidentele desfăşurate luni când fotbaliştii treceau prin faţa localului grupării de ultras a clubului, Torcida, relatează cotidianul Slobodna Dalmacija. Suporterii echipei din Split l-au agresat verbal şi pe atacantul italo-ghanez Said Ahmed Said, reproşându-i evoluţiile slabe.
În incidente, unul dintre suporteri l-a lovit în faţă pe Futacs, spărgându-i ochelarii, a scris Slobodna Dalmacija. Huliganii croaţi sunt consideraţi printre cei mai violenţi din lume. Aproape în fiecare etapă de campionat au loc incidente violente provocate de susţinătorii celor trei mari cluburi din această ţară, Dinamo Zagreb, Hajduk Split şi NK Rijeka, care scandează regulat sloganuri pronaziste, notează AFP. Clubul Hajduk a denunţat agresiunea jucătorilor săi ”cu cea mai mare fermitate” şi a cerut poliţiei să îi identifice pe autori. Un purtător de cuvânt al grupării Torcida, Damir Gruic, şi-a exprimat ”regretele” şi a precizat că sediul Torcida era închis în momentul incidentului. După meciul pierdut duminică în faţa rivalei Dinamo Zagreb (1-2), şansele echipei Hajduk de a câştiga titlul s-au diminuat.