Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a anunţat, conform unui comunicat de presă, că Declaraţia Unicã se depune pânã la 15 iulie 2018. Documentul trebuie depus de către persoanele fizice care au obligaţia declarării veniturilor realizate în România sau/şi în strãinãtate în anul 2017, a declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018,a declarãrii venitului estimat pentru încadrarea ca plãtitor de contribuţii sociale (CAS si/sau CASS) şi, dupã caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018. Totodată, declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal, şi a celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finalã şi care nu au avut, până la acea datã, obligaţia depunerii Declaraţiei unice.
Conform documentului de presă,”Contribuabilii care depun pânã la 15 iulie 2018 Declaraţia Unică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, beneficiază de o bonificaţie 5% din impozitul pe venit net anual şi contribuţiile CAS şi CASS plătite integral până la data de 15 martie 2019. Contribuabilii care achită integral cu anticipaţie până la data de 15 decembrie 2018, impozitul pe venit estimat aferent anului 2018 şi contribuţiile aferente CAS şi CASS, beneficiază de o reducere de 5% din impozitul pe venit anual estimat datorat”. Declaraţia Unică se poate depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel: în format hârtie, direct la registratura instituției fiscale sau prin poştã, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire; prin mijloace electronice de transmitere la distanţã, prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnãtură electronicã calificatã. “Modelul şi conţinutul Declaraţiei Unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice” a fost publicat în Monitorul Oficial și va fi utilizat pentru declararea venitului realizat în anul 2017, precum şi pentru declararea impozitului pe venit estimat şi a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoane fizice începând cu anul 2018. Declaraţia Unică poate fi descărcată prin accesarea următorului link:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/D212_OPANAF_888_2018.pdf”,a mai anunţat ANAF.
De altfel, instituţia a anunţat că, pe această temă, a Declarației unice, va organiza, în această săptămână, şi o dezbatere. Astfel, pe data de 26 aprilie, începând cu ora 11:00, la Centrul de afaceri multifuncţional „Lumina Verde”din Ploieşti, situat în strada Elipsei nr. 1, în incinta S.C. Ploieşti Industrial Parc S.A., contribuabilii vor putea solicita și primi clarificări referitoare atât la calendarul obligaţiilor fiscale declarative şi de plată aferente lunii aprilie 2018, cât şi despre noutăţile legislative, respectiv despre Declaraţia Unică.