La sfârşitul săptămânii trecute, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a participat, alături de reprezentanți ai Direcției Silvice Prahova și Gărzii Forestiere Prahova, la o acţiune de plantare puieţi de frasin în Parcul Municipal Ploiești Vest. Acțiunea face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat “Pădurea Centenar”, inițiat de Ministerul Apelor și Pădurilor, acesta urmând să continue și pe viitor în municipiul Ploieşti, prin plantarea unui număr total de 1918 puieți. Totodată, în contextul derulării Programului Național pentru Aniversarea Centenarului, s-a anunţat că va fi plantat și un stejar, care va purta numele de Stejar Centenar.