Petre Apostol

Echipa de tineret a României la handbal feminin se va reuni la Zalău, unde va efectua un stagiu de pregătire în perioada 15-21 aprilie. În lotul convocat de antrenorii Gheorghe Tadici şi Bogdan Burcea se regăseşte şi o reprezentantă de la HC Activ CSO Plopeni, anume Bianca Berbece.
Originară din judeţul Vâlcea, aceasta este născută în octombrie 1999, evoluând pentru gruparea prahoveană atât în Divizia A, cât şi în campionatul junioarelor I, jucând pe postul de inter dreapta. Cantonamentul de la Zalău reprezintă prima acţiune din acest an a Naţionalei de tineret, care se pregăteşte pentru participarea la Campionatul Mondial U20, programat în perioada 30 iunie – 15 iulie, la Debrecen, în Ungaria.
De remarcat prezenţa în lotul de 20 de jucătoare convocate pentru stagiul centralizat şi a Andreei Mihart (CSU Galaţi), originară din Ploieşti, şi a Anei Văcariu (Dacia Mioveni), jucătoare formate la CSM Ploieşti.

Începe lupta pentru calificarea la turneul final, la junioare I

Înainte de a se îndrepta spre Zalău, Bianca Berbece va lua parte alături de echipa HC Activ CSO Plopeni la turneul semifinal din Campionatul Naţional de junioare I. Elevele profesorului Mircea Anton au fost repartizate în grupa I a fazei semifinale, turneul fiind găzduit la Sfântu Gheorghe şi va începe de astăzi.
Echipa prahoveană va debuta în ultimul meci al zilei, cu CSŞ Mediaş (ora 17:30), urmând, apoi, să se confrunte cu formaţiile Viitorul Cluj (joi, ora 10:00), Danubius 2010 Galaţi (vineri, ora 13:30), LPS Iaşi (sâmbătă, ora 11:45), LPS Slatina (duminică, ora 10:45). Doar primele două clasate vor obţine calificarea la turneul final.
De menţionat că una dintre cele patru grupe din faza semifinală se va desfăşura la Sala Polivalentă din Plopeni, de astăzi până duminică, arena prahoveană urmând să găzduiască echipele CSŞ Făgăraş, Gr. Şc. Energetic Râmnicu Vâlcea, LPS Brăila, LPS Vaslui, LPS „Fl. Fleşeriu” Sebeş, ASC Şc. 181 SSP Bucureşti. Astăzi, meciurile vor începe de la ora 14:00, după care, de joi până duminică, sunt programate să debuteze începând cu ora 9:00.