Petre Apostol
La Cluj-Napoca, echipele din Campionatul Naţional de popice feminin la categoria U23 s-au luptat pentru medalii, timp de două zile. La finalul etapelor din faza preliminară, echipa Conpet Petrolul Ploieşti, pregătită de antrenoarea Daniela Lăcătuşu, se afla la egalitate de puncte cu a doua clasată, Siderurgica Hunedoara, dar aceasta avea cu 20 de popice doborâte mai mult la total. În fruntea ierarhiei se regăsea Electromureş Romgaz Târgu Mureş, în vreme ce a patra clasată era Rapid Bucureşti.
În prima zi a competiţiei, echipa ploieşteană a evoluat în următoarea formulă: Loredana Vişan – 485 popice doborâte, Ana Costache – 513, Ştefania Mihai – 481, Daria Marin – 471, Mihaela Dumitru – 547, Alice Vasile – 502.
Cu un total de 2999 de popice doborâte, Conpet Petrolul a ocupat locul al treilea, Electromureş dominând întrecerea, cu 3274 de popice doborâte, în timp ce Siderurgica Hunedoara a realizat a doua performanţă, cu 3070 popice doborâte, iar Rapid Bucureşti a încheiat ierarhia, cu 2982 popice doborâte.
În a doua zi a competiţiei, ploieştencele au încheiat tot pe locul al treilea, cu 2992 de popice doborâte, nereuşind, astfel, să depăşească formaţia din Hunedoara nici de această dată. Pentru Conpet Petrolul au jucat următoarele sportive: Loredana Vişan – 537 popice doborâte, Ana Costache – 560, Amalia Voicea – 234/Cristiana Ioniţă – 212, Mihaela Dumitru – 524, Alice Vasile – 519, Ştefania Mihai – 194/Daria Marin – 212.
Electromureş a ocupat, de asemenea, prima poziţie, cu 3234 popice doborâte, Siderurgica s-a situat pe locul al doilea, cu 3090 popice doborâte, în timp ce Rapid s-a clasat tot pe locul al patrulea, cu 2896 popice doborâte.
Aceasta a fost, de altfel, şi ierarhia finală a campionatului, Conpet Petrolul adjudecându-şi medaliile de bronz.
De remarcat că Ana Livia Costache a realizat cele mai multe popice doborâte din tabăra prahoveană în cele două zile de concurs (1073), mai ales graţie performanţei din a doua zi, în care a stabilit cel mai bun rezultat ale echipei. De asemenea, Mihaela Dumitru, lidera formaţiei din prima zi, a fost a doua dintre jucătoarele ploieştene, ca performanţă generală în cele două zile, cu 1071 de popice doborâte.