F.T.

Conform unei prime statistici întocmite la nivelul IGPR, în perioada 5-8 aprilie a.c., oamenii legii au organizat peste 1.100 acțiuni şi au intervenit la aproape 12.000 de evenimente, dintre acestea din urmă , peste 10.000 fiind sesizate prin Numărul Unic „112”. În urma activităților desfășurate de polițiști în această perioadă, au fost constatate 2.833 de infracţiuni, 502 persoane fiind surprinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 43 de persoane urmărite național sau internațional.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 21.782 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.724.300 de lei, şi au confiscat bunuri în valoare de peste 132.000 de lei.
În ceea ce priveşte acţiunile pe linie rutieră, poliţiştii au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 456 de infracțiuni și aplicate 15.266 de sancțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În plus, au fost reținute 1.324 de permise de conducere, dintre care 140 pentru consum de alcool, 434 pentru viteză excesivă şi 750 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase 406 de certificate de înmatriculare auto.
Numai în Duminica Paștelui – mai precizează într-un comunicat aceeaşi sursă (IGP) – polițiștii au constatat 621 de infracţiuni, 89 de persoane fiind surprinse în flagrant. De asemenea, au fost depistate cinci persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 15 măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 2.527 de sancţiuni contravenţionale, în valoare peste 930.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 12.000 de lei.