Nicoleta Dumitrescu

După luni bune în care nu a avut prea multe comentarii referitoare la saltul lefurilor bugetarilor, ieri, preşedintele statului a considerat că trebuie să se lămurească pe tema salarizării, acesta declarând că vrea să se clarifice, având în vedere faptul că a constatat că “lucrurile au evoluat”.
Are vreo importanţă că întâlnirea cu premierul şi ministrul Muncii a avut loc la fix o săptămână după ce a refuzat să li se alăture parlamentarilor care s-au reunit în şedinţa solemnă dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România? Dar, mai ales, are vreo importanţă că discuţiile au loc în preajma Sărbătorilor Pascale? Dinspre Palatul Cotroceni răspunsul ar fi că “aluziile” n-ar trebui luate prea mult în seamă, atât timp cât niciodată nu este prea târziu momentul în care părţile – de la Preşedinţie şi Guvern – stau la aceeaşi masă. Aşa o fi, însă, întâlnirea fixată pentru edificarea preşedintelui pe tema salarizării nu cumva este cam tardivă? Pentru că, de la dublarea – în unele cazuri chiar triplarea – salariilor, în vara lui 2017, a trecut ceva vreme, aşa cum au trecut deja trei luni şi de când a intrat în vigoare transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.

Iar acum ţop, în Săptămâna Mare- că tot a invocat deseori “ţopăiala fiscală”- s-a gândit preşedintele că n-ar strica să le arate românilor că, totuşi, nu-i este indiferentă soarta românilor. Mai ales a românilor care, oricât ar încerca, tot nu găsesc un răspuns la întrebarea de ce, în administraţia publică, un muncitor necalificat are un salariu de peste…3000 de lei, în condiţiile în care, în mediul privat, patronii, cu chiu cu vai, au reuşit să închege, pentru o lună, salariul minim.
Iar ca să arate că-i pasă şi mai mult de popor când e vorba de salarizare, ieri, după întâlnirea şefului statului cu premierul şi ministrul Muncii, de la Cotroceni a fost expediat şi un comunicat de presă, prin care şeful Administraţiei Prezidenţiale îşi exprima profunda sa îngrijorare în legătură cu faptul că legea se află în totală contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii (!?!) . Mai mult, ca să fie chipurile şi mai bine înţeles, i-a atenţionat pe guvernanţi că trebuie evitat şi “caruselul modificărilor salariale”.
Mai e ceva de zis? Însă, ca să revenim la miezul problemei, nu cumva este cam târziu cu aceste atenţionări? Pentru că, oricum, indiferent dacă preşedintele se arată sau nu îngrijorat de “ţopăiala” sau “caruselul modificărilor fiscale sau salariale”, cei de la guvernare tot vor merge pe principiul “câinii latră, ursul merge!”
Oricum, dacă şeful de la Cotroceni n-a avut prea mult de comentat nici când specialiştii au spus că, de departe, celebra creştere economică are la bază consumul, consum care a urcat vertiginos tocmai din cauza faptului că românii, care s-au văzut cu bani, s-au pus, firesc, pe cheltuit, atunci, ce rost mai au acum aceste întâlniri şi atenţionări, chiar în postul Paştelui?
Dacă ar fi după unii, atitudinea preşedintelui este doar una de faţadă, ca un fel de bifare a unei teme care trebuia făcută cu mult timp în urmă, cu atât mai mult cu cât, până acum, dinspre Cotroceni nu s-a făcut prea mult tam-tam. Asta ca şi când s-ar fi uitat că, acum câţiva ani, când era o altă persoană la conducerea Cotrocenilor, se anunţa că, din cauza faptului că nu se mai poate face faţă cheltuielilor la nivel de ţară, este nevoie de reducerea salariilor cu 25%.