Petre Apostol

Campionatele Europene de Rugby U18 s-au încheiat sâmbătă, în Polonia, reprezentativa României reușind să-și ducă la îndeplinire obiectivul stabilit, acela de a se menține în eșalonul de elită, după promovarea realizată în sezonul precedent. În lotul prezent la turneul final din Polonia au fost convocați și șapte jucători de la Centrul Național de Excelență Cornu, grupare care are colaborare cu CSA Steaua București, anume: Florian Ciocoiu (pilier), Ionuţ Virag (taloneur), Iustinian Panaite (linia a doua), Cătălin Tudorache (mijlocaş la grămadă), Dănuţ Jipa (mijlocaş la deschidere), Rareş Ciudin (centru), Bogdan Moraru (aripă), primul dintre aceștia având legitimare și la ACS Tomitanii Constanța.
„Stejăreii” au început cu o înfrângere în sferturile de finală, în duelul cu deținătoarea titlului din sezonul trecut, Franța. Însă, s-au revanșat în meciul următor, din faza locurilor 5-8, învingând Belgia, calificându-se în „finala” pentru a cincea poziție, unde s-au confruntat cu Rusia.
Echipa rusă pierduse în sferturi cu Portugalia, în cel mai echilibrat meci al fazei, după care a trecut de Olanda. În duelul pentru locul al cincilea, România a deschis scorul, cu un eseu realizat de Alin Toma și transformat de jucătorul de la CNE Cornu-CSA Steaua, Dănuț Jipa. Rușii au egalat în minutul 22, pentru ca în finalul reprizei să mai marcheze
încă două încercări, care i-au adus în avantaj la pauză, scor 21-7.
Tot Rusia a început mai bine și în partea secundă, marcând un eseu, netransformat. „Stejăreii” au încercat să revină, având posesia, dar nu au reușit să concretizeze cu puncte pe tabela de marcaj. Iar așa cum se întâmplă de obicei, tot rușii au fost cei care au înscris în cele din urmă, ducând scorul la 33-7 pe final, după care s-au apărat bine în ultimele minute, blocând șansa tricolorilor de a mai marca un eseu, în pofida asaltului spre terenul de țintă al echipei României.
Astfel, Naționala României a încheiat pe locul al șaselea, la capătul unui turneu în care printre cei remarcați din tabăra tricoloră s-au regăsit și câțiva dintre reprezentanții de la CNE Cornu-CSA Steaua, în special Dănuț Jipa, Florin Ciocoiu, Ionuț Virag, Cătălin Tudorache, Rareș Ciudin.
În marea finală a campionatelor, Georgia și-a luat revanșa în fața Franței, după ce anul trecut pierdea, în Hexagon, de data aceasta s-a impus cu scorul de 8-3, adjudecându-și trofeul competiției. În meciul pentru medaliile de bronz, Spania a învins Portugalia, scor 17-0, în vreme ce Belgia s-a impus în duelul pentru locul al șaptelea, în dauna Olandei, scor 14-10.