Filarmonica „Paul Constantinescu” invită melomanii miercuri, 4 aprilie, de la ora 19.00, la un concert vocal-simfonic extraordinar dedicat Sărbătorilor Pascale. Vor evolua pianista Ioana Maria Lupaşcu, soprana Valentina Tudose, mezzosoprana Sorana Negrea, tenorul Sergiu Coltan, basul Iustinian Zetea, corul Filarmonicii din Tîrgu Mureş, dirijat de maestrul Vasile Cazan, şi orchestra simfonică a filarmonicii ploieştene cu Matei Pop la pupitrul dirijoral.
Programul artistic al serii cuprinde două lucrări muzicale ce au menirea de a introduce publicul în atmosfera celei mai importante sărbători a creştinătăţii – Paştele. Astfel, publicul va putea să asculte Concertul „Patethic” pentru pian şi orchestră de Franz Liszt şi Requiem-ul de Marţian Negrea.
Preţul unui bilet pentru Concertul de Paşte din 4 aprilie este de 30 de lei, tarif întreg, 20 lei pentru un pensionar şi 15 lei pentru elevi şi studenţi. Acestea pot fi achiziţionate atât online, de pe site-ul www.filarmonicaploiesti.eu, cât şi de la Casa de bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti.