V. Stoica

Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza a avut parte, la mijlocul acestei săptămâni, de schimbarea comenzii și de ceremonialul predării-primirii drapelului de luptă al unității de învățământ recunoscută drept una dintre primele din țară. Noul comandant al instituției este, de joi, 12 aprilie, colonel dr.ing. Aurel-Constantin Neagu, la rândul său absolvent al acestui colegiu în anul 1986. Acesta i-a luat locul la comandă colonelului doctor Doina Mureșan, prima femeie comandant din istoria instituțiilor militare de învățământ din România, împuternicită acum să îndeplinească atribuțiile de șef al Colegiului Naţional de Apărare din Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
La evenimentul care a avut loc joi, la Breaza, a participat și comandantul Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, generalul de brigadă Dorin Blaiu, care a citit ordinul de numire în funcţie şi a realizat predarea comenzii şi a Drapelului de luptă al unităţii.
Ceremoniile de la mijlocul acestei săptămâni s-au încheiat cu defilarea întregului efectiv al colegiului, condus de actualul comandant, colonelul Aurel-Constantin Neagu, care a fost locțiitorul comandantului începând din august 2016 și până la numirea sa la conducerea Colegiului Militar de la Breaza.
(Foto: Graţiela Mihăescu)