Florin Tănăsescu,
Luiza Rădulescu Pintilie

Oricine a văzut ieri, în jurul orei 13,00, ambulanţă după ambulanţă, maşini ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” Prahova şi ale Poliţiei – în fapt zeci de echipaje de intervenţie – traversând, în cea mai mare vitează, localităţile de pe Valea Slănicului, a avut convingerea că nu s-a putut întâmpla decât ceva grav. Şi, din păcate, bănuielile s-au confirmat: la Salina Slănic a avut loc un accident colectiv, un microbuz cu zeci de turişti israelieni răsturnându-se în tunelul de acces dintre suprafaţă spre zona de vizitare, aflată la peste 200 de metri adâncime, între nivelurile opt şi nouă din cele 11 ale Minei Unirea.

accident - Salina Slanic
Pe lângă cei 20 de pompieri specializaţi în intervenţia în situaţii limită, opt ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Prahova (2 echipaje cu medic, 6 echipaje cu asistenţi), două ambulanţe SMURD, o maşină pentru victime multiple, poliţişti – toate ajunse în cel mai scurt timp, s-au deplasat la faţa locului şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transport Rutier (ISCTR), având în vedere că, din momentul defectării liftului ce asigura transportul în mina turistică, accesul vizitatorilor se face cu microbuzele. Pe parcursul câtorva ore, informaţiile despre numărul, naţionalitatea şi, nu în ultimul rând, starea victimelor au fost contradictorii, inclusiv din cauza faptului că, potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, în mină nu era semnal GSM pentru a se putea transmite date concrete. Ca urmare, iniţial s-a vorbit despre 19 răniţi în urma accidentului, apoi despre 22, pentru ca ulterior să apară informaţia că ar fi fost vorba despre 25 de victime, dintre care 8 copii. În jurul orei 17,00, medicul Andrei Bozgan – coordonator SAJ – ne-a confirmat că, după o primă evaluare a persoanelor implicate în accident şi triajul acestora – efectuate la suprafaţă, victimele fiind aduse în zona în care se îmbarcaseră de angajaţi ai Salinei – au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti 25 de persoane – cu vârste cuprinse între 2 şi 72 de ani, respectiv 15 adulţi şi 10 copii -, toate de origine israeliană. La momentul discuţiei noastre, toţi răniţii erau stabili, dar iniţial două persoane (o fetiţă de 5 ani şi o persoană de 70 de ani) au fost instabile. În general, toţi răniţii prezentau traumatisme craniene şi toracice, existând riscul ca starea unora dintre victime să se agraveze. De altfel, aceasta a fost şi motivaţia pentru care inclusiv pacienţii minori au fost duşi direct la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde a existat posibilitatea de a fi supuşi unei evaluări medicale complexe, inclusiv prin efectuarea investigaţiei computer-tomografice. Având în vedere consecinţele accidentului, la spitalul ploieştean era aşteptat să ajungă aseară şi consulul Israelului în România. Potrivit datelor furnizate de către ISU Prahova, la ora producerii regretabilului accident, în zonă se aflau şi alte grupuri de turişti israelieni care ar fi urmat să facă „turul” Salinei cu microbuzele. Din primele cercetări ale poliţiştilor prahoveni a reieşit drept posibilă cauză a accidentului neadaptarea vitezei la condiţiile de drum într-o curbă periculoasă. Şoferul a fost testat din punct de vedere alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Cauzele exacte ale evenimentului care ar fi putut avea urmări dramatice urmează să fie stabilite de către reprezentanţii IPJ Prahova şi ai ISCTR.