Marian Dima
Reprezentativa Under 17 a României a încheiat turneul amical din Cipru, câștigând duelul de ieri, 1 Martie, cu selecționata similară a Ciprului, scor 1-0, după ce marți, în primul joc, scorul fusese 2-2.
Din lotul deplasat la Nicosia au făcut parte şi doi jucători ploieşteni, formaţi la Petrolul, unul dintre aceştia – Antonio Ristea – fiind chemat în premieră la selecţionata U17 de către noul selecționer – Aurel Țicleanu! Ristea, legitimat la Unterraht, în Budesliga germană de juniori U17, a fost titular în ambele partide, având şanse să prindă, pe “ultima sută de metri”, turneul de calificare de la finele acestei luni, în timp ce mijlocaşul Mihai Niţescu, antrenat de Iulian Cojocaru la Petrosport Ploieşti a prins “primul unsprezece” în meciul întâi din Cipru, ieri fiind rezervă. De remarcat că golgheterul echipei noastre a fost Jovan Markovic (CSU Craiova, deja debutant în Liga I) – cu două dintre cele 3 goluri ale României în dreptul său.
Aceasta a fost ultima verificare internaţională pentru România, înainte de participarea la Turul de Elită pentru Under 17, ţara noastră făcând din Grupa 7, alături de Israel, Ungaria, și Slovenia. Turneul va fi găzduit de Ungaria și se va desfășura în perioada 22-28 martie 2018 conform următorului program:
22 martie 2018: Israel – România
25 martie 2018: Ungaria – România
28 martie 2018: România – Slovenia