Lucian Avramescu
Aflat în faţa primului său examen, de fapt o simulare, elevul Dragoș, din clasa a VIII-a, Școala Sângeru, a început să tremure în bancă, apoi a trecut în convulsii și vomă. Chemat de acasă, părintele l-a dus la spital, îngrozit de o boală care punea în pericol viaţa fiului său. Întâmplarea mi-a fost povestită de fiica mea cea mică, sosită de la școala în care s-a petrecut evenimentul.
Spitalul de la oraș a găsit copilul-adolescent perfect sănătos, cu organismul funcţionând fără cusur. Și atunci? Atunci e ce nu e. Nedând acel examen de simulare, elevul află că ratează trecerea la liceu, trecerea la fericire, nu mai răsare soarele pe cerul casei sale, grozăvii sinistre. Am întrebat-o pe fiica mea dacă acel băiat e mai timid, mai altfel. Nu, e plin de viaţă, în recreaţii se joacă, se comportă normal, dar examenul l-a speriat, probabil.
E a doua oară când aud, ca jurnalist vechi, o întâmplare de acest gen. Atunci era vorba de părinţi bucureșteni care doreau de la copilul lor imposibilul, iar înfrângerea la un examen echivala cu sfârșitul lumii. Torturând zilele urmașului cu ambiţiile lor înghesuite în neputinţe și ratări, au reușit să-l demoleze cu totul, să-i mutileze psihicul cu bau-baul examenelor pe care, dacă nu le trece cu brio, gata. Gata, ce? Moare universul? Din păcate, acel elev a eșuat psihic, ceea ce sper să nu aibă legătură cu întâmplarea din satul meu.
Copiilor mei cei mari, Alis și Arin, le-am cerut, când erau loaze, să mănânce, fiindcă erau cam mofturoși la mâncare și să înveţe două limbi străine. În rest, nu mă interesează dacă vor învăţa bine sau prost, dacă vor ajunge la facultăţi – au ajuns -, dacă se vor face lucrători cu sapa sau academicieni. Să fie sănătoși, am zis. Dacă au chef să citească din pereţii de cărţi cu care era înconjurată camera în care eu lucram, e treaba lor. Nu le-am cerut note, performanţe. Ele au venit. Așa procedez și cu cea mică și n-am motive de nemulţumire școlară, mai ales că-mi îndeasă sub ochi zilnic un carnet cu fb (foarte bine) pe care-s obligat să-l semnez pentru a dovedi că am luat cunoștinţă ca părinte.
Am încercat să aflu ce-i cu aceste examene periodice și de ce se fac? Miniștrii succesivi ai învăţământului românesc și-au însemnat trecerea prin scaunul ministerial, pe care au șezut o lună sau trei ani, cu căcăreaza câte unei reforme. Una din reforme se cheamă COMPER, o abreviere probabil de la ceva, iar prin cazna asta trec școlarii începând din clasa
a II-a. Ghilotina preverificărilor cade ca grindina, iar cu cât ele-s mai dese cu atât recoltele școlare în România sunt mai anemice. Noroc cu unii școlari care bat toate olimpiadele lumii, bine dotaţi intelectual și psihic, norocoși de părinţi înţelepţi și dascăli cu har. Pe când un COMPER pentru perioada intrauterină? Poate o inventează noul ministru al școlilor, pentru a lăsa și el urma cuvenită, iscălită cu galbenul din pantaloni, pe fotoliul istoric.
