Tradiţionalul Târg de Florii se va desfăşura, în perioada 30 martie – 1 aprilie, între orele 10,00 – 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, anunţă instituţia gazdă, într-un comunicat transmis ieri AGERPRES.
„Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Naţional al Ţăranului Român ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii, timp de trei zile, să vină la primul târg de meşteri de peste an. La Târgul de Florii participă încondeietoare, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, olari, iconari, lingurari, pielari, rudari… meşteri vechi, care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor”, precizează sursa citată.
Organizatorii promit celor care le vor trece pragul că vor avea prilejul să târguiască „o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri”, de la ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat până la „de-ale gurii” – cozonaci şi plăcinte, dulciuri din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceaţă.
Preţul biletului de acces în târg este de 4 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de reducere – 2 lei.