Un schior american a stârnit un val de acuzaţii de colonialism cultural şi standarde duble occidentale după ce a salvat un pui de câine dintr-o fermă de carne de câine din Coreea de Sud în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018 de la PyeongChang, informează Telegraph, citat de Agerpres.
Gus Kenworthy, unul dintre cei mai cunoscuţi sportivi americani, a publicat în media de socializare fotografii cu noul său animal de companie, Beemo, alături de textul „Câinii sunt prieteni. Nu mâncare” pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce a descris drept „condiţii îngrijorătoare” cu care se confruntă milioane de câini din Coreea de Sud, crescuţi pentru alimentaţie. „Se pot aduce argumente potrivit cărora consumul de carne de câine este parte a culturii coreene. Şi, deşi personal nu agreez acest lucru, sunt de acord că nu se cuvine să-mi impun idealurile occidentale”, a notat el într-un mesaj publicat pe Instagram. „Însă, modul în care sunt tratate aceste animale este complet inuman, iar cultura nu ar trebui să fie niciodată un ţap ispăşitor pentru cruzime”, a adăugat sportivul. Însă, în timp ce mesajul său a fost apreciat de circa 200.000 de utilizatori, alţii au criticat campania să catalogând-o drept discriminatorie făcând comparaţia cu alte animale care sunt ucise în abatoare şi consumate în ţările occidentale. „Acesta este neocolonialism în cea mai pură formă. Doar pentru că îţi plac câinii nu înseamnă că a mânca porci/vaci/pui etc. este mai moral. Mai ales când aceştia sunt trataţi la fel de barbar”, a scris pe Twitter un utilizator, citat de publicaţia britanică. Jurnalistul american Joon Lee a subliniat faptul că majoritatea coreenilor nu consumă carne de câine şi sunt împotriva acestei practici.