Dialogul – prezentat de Evenimentul zilei – dintre fostul deputat de Prahova și om de afaceri Sebastian Ghiță – plecat din țară în decembrie 2016 – și jurnalistul Ion Cristoiu a ținut și va continua să țină cu sufletul la gură toată România o bună perioadă de timp de acum încolo. Șefi de „structuri”, ziariști, oameni politici sau oameni pur și simplu interesați de ceea ce avea să dezvăluie Sebastian Ghiță în interviul-fluviu de patru ore anunțat de cotidianul Evenimentul zilei au avut prilejul să afle ceea ce s-a întâmplat înainte ca fostul deputat să părăsească România de teama că ar putea să fie eliminat fizic, la propriu. Prima parte a acestui interviu realizat de renumitul Ion Cristoiu a deschis calea pentru o serie de întrebări la care ar trebui să răspundă șefii unor instituții despre care Sebastian Ghiță a făcut vorbire, una dintre cele mai importante fiind aceea adresată direct șefei Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi. “Poate că Parchetul General va verifica dacă doamna Kovesi îi coordona pe Onea şi pe Negulescu sau doar îi foloseau numele. Într-o zi, sunt curios, când o să mă întâlnesc cu prietena mea Codruţa, s-o întreb dacă într-adevăr a complotat, a gândit împreună cu acele două personaje să-mi facă tot ce mi-a făcut în anii aceştia”, a arătat Sebastian Ghiță în cadrul interviului.
Ziarul „Evenimentul zilei” a început publicarea interviului realizat la Belgrad de jurnalistul Ion Cristoiu cu fostul deputat Sebastian Ghiţă. Preluăm, mai jos, fragmentele importante din prima parte a acestui interviu.
• „Nu aveam cum să mă prefac că nu aflu că îmi pregătise o celulă, că pusese nişte bătăuşi acolo, o celulă cu condiţii mizere, că îl mutase pe Blejnar dintr-o celulă în alta numai să îmi facă mie un loc”
Ion Cristoiu: Aşadar, bună ziua, domnule Sebastian Ghiţă!
Sebastian Ghiţă: Bună ziua, domnule Ion Cristoiu!
– Vreau să vă spun surpriza mea plăcută. Vă ştiu după ce aţi plecat din ţară după acea poză sinistră, dată de toate televiziunile de când v-au prins ăştia de la Belgrad cu barbă. Arătaţi foarte bine, tânăr, aţi mai slăbit. Dar ce era cu fotografia aceea? De ce aţi acceptat să apară?
– N-am acceptat eu să apară, dar în vâltoarea stârnită în seara aceea în restaurant, unul dintre poliţişti a făcut o fotografie, aşa, în viteză. Şi atunci acea fotografie a ieşit puţin distorsionată.
– Păi nu aveaţi barbă?
– Aveam.
– Eraţi sub acoperire sau de ce?
– Eram fugit. Eram plecat şi, uneori, pentru a nu fi recunoscut, te ajută o schimbare.
– Oricum, o să vă spun ceva, nu din politeţe, şi pentru cei care se uită la acest serial de acum. Chiar mă bucur că nu v-aţi schimbat deloc. Sunteţi vesel, cum v-am zis, dar nu iresponsabil. Vesel, adică sunteţi optimist, nu păreţi deloc un fugar, dacă pot să spun aşa.
– Nici nu sunt un fugar.
– Fugar v-au alintat cei din presă.
– Da, şi poate că ar fi trebuit să se gândească bine la cum au folosit şi cum vor folosi acest termen. Pentru că este momentul, gândesc eu, să spunem foarte clar că atunci când viaţa unui om este în pericol, acel om trebuie să aibă măcar şansa să-şi apere viaţa. Astăzi, după un an, cred că vede toată România ce gânduri avea acel aşa-zis procuror Mircea Negulescu, cum era încurajat de către şefii şi colegii săi.
– Nu numai el. Sunt foarte multe între timp, foarte multe dezvăluiri care arată că Negulescu era deja un prototip al unui anchetator.
– Da, iar eu nu aveam cum să mă prefac că nu aflu că îmi pregătise o celulă, că pusese nişte bătăuşi acolo, o celulă cu condiţii mizere, că îl mutase pe Blejnar dintr-o celulă în alta numai să îmi facă mie un loc, că fusese cu câteva zile înainte la închisoarea de la Câmpina ca să pregătească locul unde era el sigur că judecătorii îl vor trimite pe Ghiţă.
N-am cum să ignor că se tot lăuda, şi în faţa Andreei Cosma şi în faţa altora, că mă arde, că sunt terminat, că sunt un mort viu. Dacă eu nu puteam să conving pe nimeni în Bucureşti că omul e de-a dreptul nebun şi că e în stare să facă rele, ce puteam să mai fac? Decât să plec din calea lor.
• „Am vrut să atrag atenţia că nu mai suntem pe vremea Securităţii”
– De ce opt episoade şi nu şase sau nu 10?
– Pentru că nici nu am plănuit această fugă sau plecare şi pentru că nici nu am avut timp să spun mai multe. (…) Poate că Parchetul General va verifica dacă doamna Kovesi îi coordona pe Onea şi pe Negulescu sau doar îi foloseau numele. Într-o zi, sunt curios, când o să mă întâlnesc cu prietena mea Codruţa, s-o întreb dacă într-adevăr a complotat, a gândit împreună cu acele două personaje să-mi facă tot ce mi-a făcut în anii aceştia. (…)
– Ce aţi vrut de la ea? De la acest serial. De ce l-aţi făcut?
– Eu nu ştiam dacă aceşti oameni o să mă prindă sau nu, dacă or să îmi facă rău sau nu, dacă o să mă calce cu maşina sau nu, dacă or să mă bată unii în închisoare sau nu. Şi atunci am vrut să mă asigur că atrag atenţia asupra lucrurilor care mi se întâmplă şi care i se pot întâmpla oricărui om în România. Să atrag atenţia că nu mai suntem pe vremea Securităţii de dinainte de ‘60 şi că nu mai pot fi băgaţi oameni în închisoare, bătuţi, umiliţi, schingiuiţi, ce Dumnezeu o fi fost în mintea lor. Şi să încerc să spun lucrurile aşa cum le-am trăit eu şi cum le-am văzut eu, nu cum le mestecă maşinile de împrăştiat zvonuri şi propagandă de la unităţile lor…
– Şi de ce v-aţi oprit? De ce nu aţi făcut 200? S-a lăsat impresia, nu întâmplător am pus întrebarea, că v-aţi oprit în momentul în care a căzut Coldea. Acesta a fost scopul operaţiunii?
-Nu a fost neapărat ăsta scopul, dar mă aşteptam să apară la nivelul Serviciului Român de Informaţii nişte semne de întrebare. Nu toţi ofiţerii de acolo, şi mai ales ofiţerii români de acolo, nu toţi ştiau ce face Florian Coldea, ce fac alţii care lucrau împreună cu el şi am crezut, sincer, că la un moment dat nişte mecanisme interne de verificare vor aduce clarificări. Şi uite că s-a şi întâmplat.
• „Îi povesteam lui Coldea şi îi explicam şi el zâmbea, râdea, făcea pe miratul”
– V-a surprins că nu a căzut şi Codruţa Kovesi?
– Nu. Eu îi cunosc bine pe aceşti oameni. Ştiu cine sunt în România, ştiu cu ce ambasade au lucrat, ştiu cu ce servicii străine au lucrat, ştiu ce sprijin puternic au şi mi-e clar şi de ce nu pleacă Kovesi astăzi. Dar nu e treaba mea.
Nu sunt eu cel chemat să facă curăţenie în societate. Astea sunt chestiuni pe care trebuie să le facă directorul Serviciului, preşedintele ţării, şefii celor două Camere, Comisiile din Parlament. La sfârşit să ştiţi că, totuşi, aşa, într-o fază incipientă, democraţia noastră, mecanismele, sistemele, mai greu, mai dificil, dar încep să funcţioneze. (…)
– Momentul plecării, ultima dată când aţi fost văzut în România, în data de 19 decembrie seara la o acţiune, să nu-i zic sindrofie, a SRI.
– Era chiar o acţiune, era o întâlnire care este obişnuită între membrii Comisiei, între toţi cei care fusesem în Comisie cu conducerea Serviciului.
– Am întotdeauna o replică, spun: epic. Spuneţi-ne şi nouă unde era!
– La K2. Conducerea Serviciului, directorul şi primul adjunct şi adjuncţii vin, dau mâna, schimbă câteva vorbe preţ de o oră sau două cu cei din Comisie care îşi termină mandatul. Am mers şi eu la acea întâlnire, căutând să mă mai uit încă o dată în ochii lui Florin.
– Ştiaţi că el era capătul tuturor acţiunilor?
– Nu suntem niciunii naivi. Gândiţi-vă că timp de 2-3 ani, poate şi mai bine, naiv poate – eu – i-am spus, i-am explicat şi lui, şi lui Kovesi, şi lui Marius Iacob, şi lui Maior şi altora şi celor din Comisie: domne, ce se întâmplă cu omul ăsta de la Ploieşti şi cu oamenii ăştia. Nici nu ştiam atunci că toţi procurorii stăteau la o masă, că falsifică înregistrări, dar vedeam că sunt lucruri în neregulă. Povesteau toţi martorii aceştia falşi, acoperiţi: „Domne, ne pun ăştia să facem nişte lucruri rele. Domne, e în neregulă”. Şi eu tot îi povesteam lui Coldea şi îi explicam şi el zâmbea, râdea, făcea pe miratul. Şi am mai vrut să mă mai uit o dată în ochii lui atunci.
– Eu vă întreb partea omenească…
– Omeneşte vorbind, eu nu mi-am închipuit că, totuşi, după 2-3 ani nu o să mă bage în seamă măcar un pic după atâtea lucruri întâmplate între noi.
– Acţiunea împotriva dumneavoastră, în rafale, a început în data de 17 februarie 2015. Când v-au chemat? Când v-au chemat atunci, ştiaţi că Florian Coldea e la butoane?
– Cunosc sistemul destul de bine. Ce nu puteam să accept era replica pe care o spunea tuturor: „Domne nu ştiu, ăştia de la DNA. Aştia de la DNA au înnebunit şi nu ştiu ce fac”.
– Aţi avut de atunci până aţi plecat vreo discuţie cu el? Că îl ştiaţi.
– O sută.
– Şi de fiecare dată zicea „Ăia de la DNA”?
– Da. El e un tip foarte serios, abil şi bine pregătit şi în general pe toată lumea reuşeşte să convingă.
– La reuniunea aceea era şi Maior. Maior ce zicea?
– Că lucrurile trebuie verificate.
– Şi Coldea spunea că ăia sunt nebuni. Dumneavoastră îl credeaţi?
– Nici eu şi nici Maior nu îl credeam, dar ce puteai să îi zici sau să îi faci? Au existat şi momente mai aprige, mai tensionate, încercând şi eu şi Maior să-i deschidem ochii, să îi spunem că lumea gândeşte şi altfel. Că sunt din ce în ce mai mulţi oameni, jurnalişti, oameni de afaceri, doctori, şefi de spitale. Câţi nu au venit să semnaleze: „Domne, totuşi situaţia devine mult prea agresivă, prea apăsătoare. Dacă furăm ceva să fim prinşi, dar să nu inventeze de dragul dosarelor hoţii pe care nu le facem”. Şi aici vreau să separ lucrurile pentru că mulţi tind să îi pună pe George Maior şi pe Florian Coldea în aceeaşi oală. Nu sunt în aceeaşi situaţie.
