“Patinatorii de la CSM Ploieşti au revenit în ţară după ce au participant, în perioada 5-25 februarie, la un cantonament de pregătire la Inzell (Germania), finalizat cu prezenţa, în weekend-ul care a trecut, la Campionatul Naţional pe Probe şi Poliatlon Seniori, Juniori şi Copii – Ediţia 2018 şi la Campionatul Naţional de Sprint Seniori Open – Ediţia 2018, la Patinaj Viteză pe Gheaţă. La cele două competiţii au participat 80 de sportivi de la 12 cluburi din ţară, iar elevii lui Marius Băcilă au reuşit o serie de rezultate foarte bune, dovadă şi bilanţul final: 40 de medalii, dintre care 11 de aur, 12 de argint şi 17 de bronz”
Cam aşa sună comunicatul emis de CSM Ploieşti, unul care te face să crezi că, la patinaj, “ora exactă” chiar că se dă la Ploieşti! De fapt, însăşi “titulatura” de campionate naţionale este (mai mult) forţată, atât timp cât pe site-ul Federaţiei Române de Patinaj nu găsim nimic despre această întrecere. De fapt, FRJ aproape că nu mai există, federaţia fiind “blocată”, fără finanţare de la MTS! Disputarea acestor întreceri, prin Germania, un fel de campionate naţionale “amicale” (pentru cluburile care-şi permit luxul de a ţine sportivii şi staff-ul pe diurne, transport, cazare, masă – 20 de zile!), în “exil”, reprezintă un semn de întrebare, inclusiv din punct de vedere al finanţării acestor acţiuni (culmea, ploieştenii sunt legitimaţi şi la CSM Sibiu)! Iar când obţii la juniori B trei medalii, la general şi toate medaliile, la toate probele “parţiale”, ne dăm seama ce calitate au avut cursele!
Acum, “planul la medalii” a fost făcut, de abia aşteptăm următoarele “stagii de pregătire”, numai şi numai peste hotare. Tot în Germania e cel mai bine, doar e “sport de masă” (mă rog, asta e valabilă doar la unele ramuri sportive)… Şi vom căuta şi eventualii excursionişti pe “listele de pasageri”!