Filarmonica “Paul Constantinescu” organizează, pe 28 martie, recitalul de jazz “Note de primăvară“, un spectacol care o va aduce în fața publicului pe una dintre cele mai apreciate soliste ale genului – Nadia Trohin. Acompaniată de Ploiești Jazz Trio, formată din Sorin Zlat-pian, Răzvan Cojanu-bas și Laurențiu Ștefan-tobe, Nadia Trohin va susţine pentru publicul meloman o seară memorabilă, pe măsura talentului său. Originară de peste Prut, Nadia Trohin a debutat în anul 2000 cu trupa Millenium, iar „Fata sihastră” a făcut-o celebră. În jazz s-a remarcat zece ani mai târziu, când “Nadia&Friends” a obţinut premiul pentru cea mai bună trupă la Festivalul de Jazz de la Târgu Mureş. În 2011 a imprimat, ca solist, CD-ul „La margine de Bucureşti”, un album de muzică interbelică românească şi de jazz, pe care l-a înregistrat împreună cu apreciatul pianist şi compozitor de jazz Mircea Tiberian, bass-istul american Chris Dahlgren şi bateristul german Maurice de Martin. De altfel, Mircea Tiberian este cel care a îndrumat-o pe calea jazz-ului. Între 2010 și 2013 a fost membră a grupului vocal Jazzapella. Cât priveşte Ploieşti Jazz Trio, trupa nu mai are nevoie de nicio prezentare: anul trecut, Sorin Zlat a cântat pe aceeaşi scenă cu Chick Corea Trio şi The Commodores, la Jacksonville Jazz Festival (Florida), iar Răzvan Cojanu şi Laurenţiu Ştefan sunt recunoscuţi, de asemenea, pe plan internaţional. Din 2017, de când activează în cadrul compartimentului de jazz al Filarmonicii „Paul Constantinescu”, Ploiești Jazz Trio a fost implicat într-o serie de proiecte de succes, cum ar fi concertul „Brazilian jazz” și spectacolul „De ce iubim”, organizat în parteneriat cu Teatrul „Toma Caragiu“ și dedicat Sărbătorii Dragobetelui. De asemenea, Trio-ul a fost prezent şi în cadrul Ploiești Jazz Festival 2017. Preţul unui bilet este de 20 de lei, tarif întreg, 15 lei pentru pensionari şi 10 lei pentru elevi şi studenţi. Acestea pot fi achiziţionate atât online, de pe siteul filarmonicaploiesti.eu, cât şi de la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti şi de la Agenția Teatrală.
Spectacol caritabil
Sâmbătă, 31martie 2018, între orele 14.00-19.00, la Ploieşti, în sala Europa a Palatului Administrativ, va avea loc un spectacol caritabil intitulat “De Paşte suntem Cireşari”.
Evenimentul va fi organizat de Info Ploiesti City şi DJ Kabal, în colaborare cu Centrul de Primire în Regim de Urgenţă “ Cireşarii“ Ploieşti, cu sprijinul Consiliului Judeţean Prahova, şi va conţine momente de teatru, muzică, dans, dar şi multe alte surprize.
Momentele vor fi susţinute de Şcoala de teatru şi dans “Dia Fan”, trupele Happy Dance, Mini, Rebel Cabaret, AristoCats, Sophy Dance, Just Dance, Red Diamond, cărora li se vor alătura artiştii de la Clubul Artist, dar şi Liviu Marin, Petty Musa, Larisa Necula, Angela Constantin, Crina David, Ion Petre, Amalia Andreea Dobre, Alin David, Fabiana Vuţă, Dănuţ Răduţă, Patricia Matei, Mădălina Cernat, Luciana Matei, Eduard Stoica, Marian Mihai şi Liliana Lungu. De asemenea, din program nu vor lipsi momentele de stand up comedy şi de magie. S-a menţionat că va fi amenajată şi o expoziţie, dedicată Sărbătorilor Pascale, realizată de detinuţii de la Penitenciarul Ploieşti .