Sfântul Vasile din Ancira a mucenicit sub arieni, în vremea domniei împăratului Constanţiu. El era cunoscut tuturor din vremea lui, mai ales pentru râvna sa de a apăra dreapta credinţă ortodoxă. Urmând la tronul împărătesc împăratul Iulian Apostatul, acesta a început a prigoni puternic pe creştini. Sfântul Vasile cel din Ancira a mustrat public necredinţa împăratului şi relele lui fapte împotriva creştinilor, motiv pentru care sfântul a şi fost aruncat în închisoare. Când împăratul a căutat să-l câştige de partea sa pe sfânt, i-a răspuns acesta: „Eu în Hristos al meu cred, pe Care tu îl lepezi pe când El ţi-a încredinţat ţie împărăţia aceasta pământească; de aceea va fi luată ea de la tine, foarte curând.” Împăratul Iulian s-a umplut de mânie mare auzind acestea. Drept urmare, el a poruncit ca trupul sfântului să fie jupuit de viu în fâşii de piele. Apoi, chinuitorii şi-au continuat porunca până ce sfântul şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, la anul 363.