CSA Steaua București – Tricolorul LMV Ploiești, astăzi, ora 20:00
Petre Apostol
În această seară, în Capitală, pentru echipa de volei Tricolorul LMV Ploiești va fi momentul adevărului în Divizia A1 masculină, în cadrul etapei a II-a din faza finală a campionatului. Obiectivul trasat la începutul sezonului, de a câștiga titlul național, îi obligă pe jucătorii pregătiți de antrenorii Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu să câștige disputa cu actualul lider al campionatului, CSA Steaua București, după ce au pierdut ambele partide directe precedente din competiție.
Aflată la patru puncte în urma steliștilor în clasament, ocupând locul secund, echipa ploieșteană speră ca măcar să reediteze succesul din Cupa României, competiție în care a eliminat în sferturi pe Steaua, câștigând ambele manșe, inclusiv returul din Capitală, în tiebreak.
În campionat, însă, situația a fost exact inversă, Steaua câștigând pe teren propriu, producând cea mai drastică înfrângere din istorie a ploieștenilor, scor 3:0 (25:22, 25:15, 25:15), precum și în Sala „Olimpia”, scor 3:2 (18:25, 25:18, 18:25, 25:21, 20:18).
În Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” din București, echipa stelistă nu a pierdut decât o singură dată, în campionat, însă chiar de curând, CS Arcada Galați oprind seria invincibilității roș-albaștrilor pe teren propriu, în antepenultima etapă a fazei I, câștigând cu scorul de 3:1 (25:14, 14:25, 25:19, 26:24). De altfel, în competiția națională, echipa antrenată de Bogdan Tănase și Răzvan Roșu nu a fost învinsă decât de două ori, în meciul cu CS Arcada și în partida de pe terenul nou-promovatei CS Dinamo București. În plus, în afară de cele două înfrângeri în patru seturi, Steaua nu a mai pierdut decât un singur punct, în duelul din Sala „Olimpia”, cu Tricolorul LMV.
În schimb, exceptând înfrângerile cu Steaua, echipa ploieșteană a mai pierdut câte un punct în ambele dispute cu CS Arcada Galați, din prima fază, dar și în deplasarea de la Dej, unde s-a impus cu greu în tiebreak, suferind, totodată, un eșec surprinzător pe terenul celor de la CSM București, ratând să câștige măcar un punct.
Însă, Tricolorul LMV Ploiești traversează o serie de opt victorii consecutive, debutând în faza finală cu un succes pe teren propriu, chiar în disputa cu CSM București, scor 3:0 (25:22, 26:24, 25:20).
Și Steaua București a debutat în faza finală cu un succes pe teren propriu, învingând pe SCM U Craiova, scor 3:0 (25:19, 25:21, 25:17). De altfel, după înfrângerea cu CS Arcada Galați, bucureștenii nu au mai cedat niciun set în cele trei partide disputate, înainte de startul fazei a II-a din campionat câștigând în minimum de seturi cu CSM București (în deplasare) și cu CSȘ 2 CNE Baia Mare (pe teren propriu).
Meciul din Capitală, din această seară, va încheia etapa a II-a din faza finală a campionatului, rundă în care în grupa locurilor 1-6 s-au mai înregistrat două victorii în minimum de seturi, CS Arcada Galați învingând, în deplasare, pe CSM București, scor 25:19, 25:21, 25:20, iar SCM U Craiova depășind clar, pe teren propriu, pe Volei Municipal Zalău, scor 25:17, 25:21, 25:17. Astfel, campioana VM Zalău are nevoie de o minune pentru a mai prinde un loc pe podium, fiind la 13 puncte de ultima treaptă, pe care se află, în acest moment, CS Arcada Galați, grupare care a ajuns la un singur punct în urma ploieștenilor, înaintea meciului din această seară.
Despre partidă, antrenorul principal Sergiu Stancu a declarat: „Din fericire, starea de sănătate a jucătorilor este una bună, tot lotul fiind disponibil. Vom evolua pe terenul liderului, echipa Steaua fiind câștigătoarea sezonului regulat și cea care conduce campionatul de foarte multe etape. Ne așteaptă o partidă foarte grea, un meci cu implicații mari în desfășurarea campionatului. Dar, să nu se neglijeze că este doar o etapă de play-off, mai sunt multe puncte puse în joc până la finalul campionatului și multe se mai pot întâmpla! Toate rezultatele obținute până acum au fost rodul muncii în echipă și sunt convins că grupul va fi la înălțime în tot acest play-off”.
Partida va începe de la ora 20:00, fiind televizată pe postul Digisport 4, iar ca arbitri au fost delegați Lucian Năstase (Galați) și Bogdan Stoica (București), observator din partea federației fiind chiar președintele forului național, Gheorghe Vișan.
De menționat că pentru acest meci clubul Tricolorul LMV Ploiești pune la dispoziție un autocar de 45 de locuri pentru deplasarea la București, acoperind și costurile de intrare (un bilet costând 10 lei), urmând ca plecarea să se realizeze de la ora 18:00, de la Sala Sporturilor „Olimpia”, cererile fiind așteptate pe pagina de facebook a clubului.