În unitățile școlare de pe raza județului Prahova vor fi suspendate mâine, vineri, 23 martie, cursurile, decizia fiind luată astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în contextul codului portocaliu de vreme rea care intra în vigoare în această seară, la ora 23.

Astfel, potrivit avertizării meteorologice de la ANM,  până mâine, la ora 15, pe raza județului Prahova se vor manifesta fenomene meteo specifice codului portocaliu: ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol și vizibilitate scăzută. Vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse între 50 și 60 de km/h și temporar 65/70 de km/h, troienind și vicolind zăpada.

Totuși, la propunerea Inspectoratului Județean Școlar, s-a decis ca părinții care au preșcolari în grădinițe cu program prelungit sau elevi în școli speciale să-și poată  duce mâine copiii la aceste unități.

Printr-un comunicat transmis, astăzi, la redacţie, de către Instituţia Prefectului Prahova,  șefii de direcții deconcentrate și structuri MAI au fost atenționați să ia măsurile care se impun  în contextul anunţatelor fenomene  meteorologice vizate de  codul portocaliu.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentRevoltă la Cheia
Articolul următorComunicat de presa