Petre Apostol

Victoria obţinută luni seară de Tricolorul LMV Ploieşti, pe terenul echipei din fruntea clasamentului, Steaua Bucureşti, a relansat, practic, lupta pentru titlul naţional, prahovenii apropriindu-se la un singur punct de gruparea din Capitală. În plus, echipa ploieşteană are şanse mari să treacă la şefia campionatului, după etapa de la finalul săptămânii, având în vedere faptul că Steaua nu va evolua, meciul său cu CS Arcada Galaţi fiind amânat tocmai pentru data de 5 aprilie.
Totuşi, aşa cum avertiza şi antrenorul principal al ploieştenilor, Sergiu Stancu, înaintea partidei din Capitală, multe se mai pot întâmpla în campionat, în cele opt etape rămase de disputat, astfel că euforia succesului cu Steaua trebuie moderată. Mai ales că Tricolorul LMV încă mai are un punct de recuperat faţă de bucureşteni, care, în momentul de faţă, nu i-ar fi suficient pentru a depăşi pe Steaua, ca urmare a setaverajului mai bun al acesteia.
Echipa ploieşteană trebuie să confirme rezultatul înregistrat la Bucureşti, în primul rând chiar la finalul săptămânii, când are programat duelul cu vicecampioana SCM U Craiova, sâmbătă, începând cu ora 18:00, în Sala „Olimpia”.

Rezultatele etapei a II-a, Divizia A1, faza a II-a, locurile 1-6:
CSM București – CS Arcada Galați 0:3 (19:25, 21:25, 20:25)
SCM U Craiova – Volei Municipal Zalău 3:0 (25:17, 25:21, 25:17)
Steaua București – Tricolorul LMV Ploiești 0:3 (16:25, 22:25, 23:25)
Clasament
1. Steaua Bucureşti 24 20 1 0 3 65:16 62
2. Tricolorul LMV 24 18 3 1 2 66:19 61
3. CS Arcada Galaţi 24 17 2 2 3 63:27 57
4. Volei Municipal Zalău 24 12 3 2 7 53:35 44
5. SCM U Craiova 24 14 0 0 10 42:30 42
6. CSM Bucureşti 24 11 3 2 8 47:39 41

Rezultatele etapei a II-a, Divizia A1, faza a II-a, locurile 7-12:
Dinamo București – Știința Explorări Baia Mare 3:1 (22:25, 25:20, 25:22, 28:26)
Universitatea Cluj – Universitatea de Vest Timișoara 3:1 (25:19, 22:25, 25:22, 28:26)
CSȘ 2 CNE UKRO Baia Mare – Unirea Dej 0:3 (18:25, 20:25, 14:25)
Clasament
7. CS Unirea Dej 25 9 2 5 9 48:49 36
8. Dinamo Bucureşti 24 10 1 2 11 44:45 34
9. Explorări Baia Mare 24 8 2 3 11 39:50 31
10. Universitatea Cluj 24 5 0 2 17 25:59 17
11. CSŞ 2 CNE B. Mare 25 1 2 0 22 10:71 7
12. CSU UV Timişoara 24 1 0 0 23 7:70 3