Violeta Stoica

Ultima zi a lunii februarie a surprins Ploieștiul cu un strat nou de zăpadă și temperaturi de minus 9 grade Celsius, dis-de-dimineață. Tot de dimineață, apar informații despre cum se face deszăpezirea. Nu de la Primăria Ploiești, ci de la Jandarmerie și ISU Prahova. Reprezentanții celor două instituții au anunțat că zeci de jandarmi și alte zeci de pompieri dau din greu la lopată pentru îndepărtarea zăpezii de la intrarea în spitalele din oraș. Și asta în condițiile în care oamenii respectivi s-au oferit să facă acest gest, pentru a veni în sprijinul concetățenilor lor care ar avea nevoie să parcurgă – fără riscul de a-și rupe vreun picior sau vreo mână – drumul către intrările în Spitalul Municipal Ploiești, Spitalul de Pediatrie, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Județean de Urgență Ploiești, Spitalul CFR.

la zapada1
Ploieștenii s-au întrebat, pe bună dreptate, unde sunt asistații social care primesc venitul minim garantat și alocație de hrană caldă de la cantina de ajutor social? “Stau la căldură, la o țuică fiartă?”, au reacționat ploieștenii. Ei bine, potrivit declarațiilor făcute ieri de primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, dintre cei 280 de asistați social înregistrați la nivelul municipiului,
13 ar fi participat ieri la îndepărtat zăpada din anumite zone din oraș. Motivul: fiind ultima zi din luna februarie, majoritatea celor apți de muncă își efectuaseră deja orele de prestație în folosul comunității.
Interesante sunt și aceste zone, care tocmai fuseseră aprobate de consilierii locali în ședința din 26 februarie. Astfel, planul de acțiuni pentru anul 2018 în care să fie implicați beneficiarii de venit minim garantat și/sau alocații lunare pentru hrană la Cantina de ajutor social a Ploieștiului cuprinde zonele verzi – Parcul Tineretului, Parcul Municipal Vest și Parcul Memorial „Constantin Stere” de la Bucov – și activități pentru întreținerea unor spații de la Sala „Olimpia”, Stadionul „Ilie Oană” și Hipodrom. Tot în aceste zone – în perioada iernii – asistații social ar putea să și deszăpezească.
Prin urmare, conform acestui plan anual de acțiuni, asistații social puteau sta liniștiți, pentru că deszăpezirea la lopată se face mai bine de către jandarmi și pompieri!
Și nu numai atât. Angajații de la Servicii de Gospodărire Urbană acționau și ei, în felul lor: munceau din greu la “îndepărtat zăpada de pe vegetație”, cum înșiși reprezentanții SGU se exprimau, într-o postare pe facebook.

la zapada2