F. T.
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) au emis un punct de vedere în legătură cu polițistul de la postul prahovean din Florești care, în seara zilei de marți, 13 martie, ar fi încercat – potrivit unor surse – să se sinucidă după terminarea orelor de program, încercând să-și taie venele !
Iată ce spun reprezentanții IGPR: “Referitor la cazul ofițerului de poliție din județul Prahova, Centrul de Informare și Relații Publice este împuternicit să comunice următoarele: Ofițerul de poliție este în stare stabilă, rămânând internat în spital, pentru a fi monitorizat și supus tuturor investigațiilor medicale necesare. Informațiile potrivit cărora polițistul avea un volum mare de muncă, fapt ce ar fi generat nemulțumiri ale acestuia, nu se susțin. În anul 2017, ofițerul de poliție a avut în lucru un singur dosar penal, în cadrul căruia a efectuat o singură audiere. De asemenea, pe tot parcursul anului 2017, a primit spre soluționare șase petiții. Pentru stabilirea cauzelor ce l-au determinat pe polițist să își provoace răni, a fost deschisă o anchetă, sub coordonarea procurorului, privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.Conducerea Poliției Române a dispus luarea măsurilor necesare pentru ca ofițerul de poliție să primească asistența medicală și psihologică de care are nevoie”.
Reamintim că, în seara zilei de marți, 13 martie, reprezentanții IPJ Prahova au anunțat că un ofițer de poliție din cadrul Secției rurale Florești “s-a deplasat cu un autovehicul într-o localitate vecină și și-a provocat o tăietură cu un cuțit pe brațul stâng, fără afectarea vreunui vas de sânge. A fost internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Polițistul a fost evaluat psihologic în data de 9.04. 2017, fiind declarat apt, fără a fi semnalate modificări ale rezultatelor testelor aplicate, care să conducă la suspiciunea existenței vreunor probleme de natură comportamentală sau de atitudine. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.