Ziua internaţională a pădurilor este marcată, la nivel mondial, în fiecare an la 21 martie. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia A/RES/67/200 din
21 decembrie 2012, prin care a declarat aniversarea acestei zile începând din 2013, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. Potrivit site-ului apepaduri.gov.ro, ONU recomandă statelor membre să organizeze acţiuni pentru reconstituirea pădurilor de toate tipurile, prin organizarea unor campanii de plantare a arborilor.
Tema pentru Ziua internaţională a pădurilor din 2018 a fost „Pădurile şi oraşele durabile” („Forests and Sustainable Cities”), menţionează site-ul www.fao.org. Tema de anul trecut a fost „Păduri şi energie”, cea din 2016 a fost legată de „creşterea gradului de conştientizare a modului în care pădurile sunt esenţiale pentru aprovizionarea planetei cu apă dulce, care este esenţială pentru viaţă”, iar tema din 2015 a fost „Pădurile – Clima – Schimbare”, potrivit unui documentar realizat de Agerpres.
Omenirea nu şi-a pus problema rolului pădurii în mod ştiinţific decât foarte târziu, începând cu secolul al XIX-lea, ca urmare a modificărilor socio-economice ce au determinat o creştere importantă în utilizarea şi exploatarea lemnului. Conform Planului de acţiune al UE pentru păduri, ele reprezintă un domeniu important pentru Uniunea Europeană, suprafaţa acestora acoperă 37,8% din teritoriul european şi asigură existenţa a 3,4 milioane de persoane (silvicultura şi industriile bazate pe resurse forestiere). În plus, UE este al doilea producător de lemn rotund industrial după Statele Unite ale Americii şi produce aproximativ 80% din pluta disponibilă la nivel mondial.
În contextul schimbărilor climatice, pădurile joacă un rol important, nu doar pentru captarea dioxidului de carbon, ci şi prin producţia de biomasă şi prin potenţialul pe care îl au în domeniul energiilor regenerabile.
Site-ul apepaduri.gov.ro menţionează că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a regenerat peste 540.000 de hectare în fondul forestier de stat, în ultimii 26 de ani.