Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) a decis să menţină suspendarea sportivilor ruşi, în vigoare din 2015, din cauza dopajului din Rusia, informează News.ro.
La recomandarea unui grup de lucru antidoping, „Consiliul IAAF a hotărât menţinerea suspendării Federaţiei Ruse de Atletism. Deşi numeroase condiţii pentru ridicarea suspendării au fost îndeplinite, mai sunt unele care nu au fost îndeplinite. De exemplu, federaţia rusă şi Agenţia Rusă Antidoping încă nu au prezentat programul de distribuire a testelor antidoping pentru 2018, care ar fi arătat un nivel de teste adecvat. În plus, federaţia rusă nu a demonstrat că a rezolvat problemele juridice care au împiedicat aplicarea suspendărilor provizorii legate de cazuri de dopaj”, a declarat Rune Andersen, expert medical al IAAF. Federaţia Rusă de Atletism este suspendată din noiembrie 2015.