Viaţa i-a oferit multe încercări, care de care mai grele, multe provocări, dar, peste toate, până ieri, Octavian Dincuţă a trecut… zâmbind! Până ieri…
După o grea suferinţă, “nea Bibi”, cum îi spuneau toţi prietenii, a pierdut lupta cu boala, şi, de ieri, Petrolul, acela din 1966, acela de toate zilele, este mult mai sărac! Mai sărac uman, mai sărac fotbalistic – a pierdut un zâmbet!
Carierea sa a fost sintetizată de multe ori în ultima vreme, pentru că Octavian Dincuţă chiar avea cu ce se mândri. Născut la 28 iunie 1947, în Bucureşti, Octavian Dincuţă a adunat în tricoul Petrolului, în Liga I, 165 de meciuri, plus alte câteva zeci în Cupă, Europa etc., pe parcursul unui deceniu (a debutat în 1964, a bifat ultimul meci în 1974), viaţa sa confundându-se cu fotbalul prahovean, căruia i-a dedicat nu numai cariera de jucător, sufletul său de petrolist adevărat, ci şi mai multe mandate de antrenor, Caraimanul Buşteni, Chimistul Valea Călugărească, Vega Ploieşti, Petrolistul Boldeşti regăsindu-se în cariera sa, în ultimele două decenii activând în cadrul clubului Petrolul, la echipele de juniori, ca tehnician, delegat al echipei, aproape de generaţii de copii petrolişti, de tot ceea ce înseamnă fotbalul judeţean.
A avut şi o selecţie în Naţionala României, în 24.12.1967, la Kinshasa, în meciul Congo Kinshasa – România scor 1-1, precum şi 4 selecţii în Naţionala “B”, plus 22 la loturile de tineret şi olimpic, fiind printre cei care au trăit bucuria duelului cu Liverpool, din 1966, dar şi titlul de campion luat de Petrolul, în acelaşi an!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
