Deputatul PSD, Florin Iordache, a declarat ieri, pentru agenţia de presă Mediafax, că după vizita prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, nu vor mai fi diferenţe de opinie între Bucureşti şi Bruxelles. „Mesajul cu care dumnealui (Timmermans – n.r) a venit este că trebuie să existe un dialog permanent între autorităţile de aici şi cele de la Bruxelles. A fost o conlucrare bună şi eu cred că printr-un dialog, toate acele, să zicem, neconcordanţe care au apărut între ce s-a întâmplat sau între percepţia că s-a întâmplat în România, nu vor mai fi. Fără îndoială, nu vor mai fi astfel de diferenţe de opinie între Bucureşti şi Bruxelles”. De asemenea, deputatul PSD a precizat că nu a remarcat o nuanţă critică în discursul lui Timmermans. „Nu am văzut o nuanţă critică în discursul său, eu mă refer la partea parlamentară. Discursul pe care l-a avut la Parlament, din punctul meu de vedere, a fost un discurs constructiv şi un discurs în ideea că, doar conlucrând putem găsi soluţii pentru finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi pentru a pune la punct legislaţia, aşa cum trebuie”, a adăugat Iordache.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat joi, la Bucureşti, că instituţia pe care o reprezintă este foarte bine informată, iar scuza că nu ar exista o bună informare nu va mai exista pe viitor deoarece va exista un contact direct.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a fost joi, în România, unde a avut programate întâlniri cu preşedintele României, şefii celor două Camere ale Parlamentului, premierul dar şi cu Laura Codruţa Kovesi și Tudorel Toader.
Oficialul european a îndemnat România să urmeze progresele pe care le-a înregistrat în ceea ce priveşte independenţa justiţiei şi a comparat acest demers cu un maraton. „Continuaţi să alergaţi, dar nu în direcţia greşită”, a cerut Timmermans, mesajul său fiind acela ca România să alerge în direcţia corectă, pe ultima sută de metri pentru ridicarea Mecanismului de Coordonare şi Verificare.