Petre Apostol
În această seară, se va da startul etapei a doua din Divizia A1 la volei masculin, faza a II-a. Runda se va întinde pe durata a patru zile, urmând a se închide luni seară (ora 20:00), cu duelul primelor două clasate, Tricolorul LMV Ploieşti oferind replica actualului lider, CSA Steaua Bucureşti.
Astăzi, primul meci al etapei se va disputa la Dobroeşti, în grupa valorică a locurilor 1-6, CSM Bucureşti, a cincea clasată, urmând să primească replica formaţiei de pe a treia poziţie, CS Arcada Galaţi. Partida va începe de la ora 17:15, urmând a fi televizată de DigiSport, iar arbitrul 1 al întâlnirii va fi chiar ploieşteanul Darius Meşca, acesta fiind ajutat de Cristian Cristea, din Bucureşti.
De altfel, în cadrul etapei a doua din faza a II-a din campionat a fost delegat şi celălalt arbitru internaţional ploieştean, Alin Mateizer, acesta fiind desemnat, însă, la unul dintre meciurile din grupa valorică a locurilor 7-12, între Dinamo Bucureşti şi Ştiinţa Explorări Baia Mare, programat mâine, de la ora 13:00.
În grupa valorică a locurilor 1-6, mai este programat meciul dintre SCM U Craiova şi Volei Municipal Zalău, pe terenul oltenilor, mâine, de la ora 17:30, confruntarea primelor două clasate din sezonul trecut, care, însă, nu va fi televizată.
În schimb, în grupa valorică a locurilor 7-12 toate meciurile sunt programate mâine, în afară de Dinamo – Ştiinţa Explorări urmând să se mai desfăşoare partidele Universitatea Cluj – Universitatea de Vest Timişoara (ora 13:30) şi CSŞ 2 CNE Baia Mare – CS Unirea Dej (ora 14:00). De menţionat că CS Unirea şi CSŞ 2 CNE s-au întâlnit, deja, miercuri seară, în devansul etapei a VI-a (a II-a din retur) din faza a II-a, gazdele din Dej impunându-se cu scorul de 3:0 (25:8, 25:15, 25:19).
Clasamentele în cele două grupe valorice sunt următoarele: 1. Steaua Bucureşti 62p, 2. Tricolorul LMV Ploieşti 58p, 3. CS Arcada Galaţi 54p, 4. Volei Municipal Zalău 44p, 5. CSM Bucureşti 41p, 6. SCM U Craiova 39p; 7. CS Unirea Dej 33p (un meci în plus disputat), 8. Dinamo Bucureşti 31p, 9. Ştiinţa Explorări Baia Mare 31p, 10. Universitatea Cluj 14p, 11. CSŞ 2 CNE Baia Mare 7p (un meci în plus disputat), 12. Universitatea de Vest Timişoara 3p.
Un fost „tricolor”, vicecampion în America de Sud
Unul dintre jucătorii de bază care au evoluat la Tricolorul LMV Ploieşti în primul an petrecut în eşalonul de elită al campionatului de volei, argentinianul Cristian Luis Imhoff, a obţinut, de curând, un trofeu cu echipa sa din ţara natală, Lomas Volley. Universalul în vârstă de 32 de ani a contribuit la obţinerea medaliilor de argint de către formaţia argentiniană în Campionatul Cluburilor din America de Sud, competiţie desfăşurată în Brazilia.
De altfel, câştigătoare a fost echipa braziliană Sada Cruzeiro, ajunsă la al cincilea titlu în respectiva competiţie, o mai veche cunoştinţă a căpitanului actual de la Tricolorul LMV, Bogdan Olteanu. Component al echipei argentiniene UPCN San Juan, cu care a câştigat trei titluri naţionale, Olteanu învingea pe Sada Volei în finala mică a Campionatului Mondial al Cluburilor, în 2014, însă, doi ani mai târziu, când evolua la Brasil Kirin, pierdea finala campionatului Braziliei în duelul cu respectiva formaţie din Cruzeiro.
Cristian Imhoff – care a fost coleg de echipă cu actualul antrenor principal al ploieştenilor, Sergiu Stancu, la Knack Roselare, în Belgia – a obţinut al doilea trofeu cu Lomas Voley în acest sezon competiţional, după medaliile de argint din Copa Master.