Lucian Avramescu
Întrebarea mi-a fost pusă ca un călcâi în maxilar. Mai întâi în variante blânde: ”Te-ai tras la gura sobei. Nu mai ai opinii, nu mai critici pe nimeni. Ce-i cu tine?”. În variante mai apăsate: ”Cine te plătește să taci?”. Și, la urmă, de fapt la început: ”De ce nu-i mai pizduiești, Avramescule?”.
De unde mi se trage asta? De la anii lungi, 28 la număr, în care am criticat mereu puterea, spre deosebire de alţi colegi calificaţi să laude mereu puterea, indiferent care ar fi ea. Mi se trage de la un năduf pe care-l decontez. Cuplul Crin
Antonescu – Victor Ponta părea că duce o luptă aprigă cu Traian Băsescu, iar ei se înfăţișau ca salvatorii naţiei. În fapt, prezentau un tiv de rochie de damă cu franjuri din alianţa stângii cu dreapta. Băsescu zburda vesel prin ţară cu televiziunile după el, iar cei doi petreceau, unul în Turcia, celălalt pe scările istorice ale unor catedrale din Italia, absenţi cu o replică.
Crezusem că-s inamicii toxicului Băsescu, cel care fură România și-și bate joc de tot și toate. Așa că, scăpând condeiul în vorbe fără acoperiș, am scris că, dacă nu vin repede acasă, îi bag undeva, cu specificaţiile de rigoare. Unii au spus că nu a fost frumos pentru un cetăţean al scrisului. Înjurătura mea nu a fost de niciun folos. Iată însă că mă urmărește ca un blestem.
Domnilor, nu mai scriu despre politicieni fiindcă este degeaba. De ce nu-l înjur pe Dragnea? L-am criticat și arătat în goliciunea lui perversă de zeci de ori. Și? Drumul lui spre vârf e neted. A schimbat, jucându-se în bășcălie parcă, trei guverne pe care el le-a pus și el le-a dat jos. Nu i s-a opus nimeni. Partidul a fost de momâi și a privit bleg sau speriat. Naţiunea a privit uluită sau indiferentă. În curând Dragnea va numi președinţii judecătorilor, președintele Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, va numi șeful SRI și șefii DNA și ce mai e pe acolo de numit. Are în mână Ministerul de Interne, ministerele toate și Guvernul, de la premier până la ușier. Au venit unii și au arătat moșiile uriașe pe care le deţine în ţară și în Brazilia, ușor de recunoscut acolo fiindcă nimeni nu și-a dat cu var palmierii până acum în acea ţară. Ce s-a ales din anchete? Ce se vede. Nimic. Teleormăneanul se crede Putin și, într-o formă comparabilă, chiar dacă iute asimilată caricaturii, va fi. Are în mâna arma care-l confirmă zi de zi: Parlamentul care-i al lui, așa cum partidul e al lui. Nici Ceaușescu nu îndrăznise atât și mai păstra niște aparenţe. Dragnea nu păstrează nicio aparenţă. Alegeri anticipate? Le va câștiga fluierând. L-a ajutat inamicul lui, Victor Ponta, care a trecut într-o lună toţi primarii României la PSD. Îl ajută anularea turului doi la locale. Îl ajută funcţionărimea satelor, care s-a trezit cu lefuri de trei ori mai mari. Primarii și acești funcţionari vor mâna spre urne alegătorii rurali, puzderia de asistaţi sociali, cartierele cu mulţi copii care primesc și ele un bacșiș și o indemnizaţie sporită.
Iohannis i se opune? Să fim serioși. Neamţul nostru acomodat cu politica dâmboviţeană se poate trage spre UE, lupta lui e zero și pare că-l doare fix în cur.
România nu mai are opoziţie, așa cum Rusia n-a avut contracandidat la Putin. Diabolicul Dragnea zburdă și râde, cu dinţii lui îngălbeniţi de tutun. De cine? De partidul lui, de Parlamentul lui cu care face ce are chef, de noi toţi. PSD, unicul partid, este primul care a dispărut în buzunarele lui largi. Dragnea e partidul și nu-i nevoie să aduc eu dovezi.
Pe cine să ”pizduiesc”, domnilor? Lăsaţi-mă să-mi scriu cărţile. România se întoarce, stoarsă, de unde a plecat. Cu bine!
