Interviu cu prof. univ. dr Coriolan Emil Ulmeanu
Giorgiana Radu
– Domnule profesor Ulmeanu, sunteţi un deschizător de drumuri în medicina de urgenţă pentru copii. Ani de zile aţi condus, regândindu-i structura și modernizându-l, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, unde și acum puteţi fi găsit, ca și la catedra universitară. Am vrea să ne povestiţi etapele unei cariere care v-a dus la treapta cea mai de sus, pentru a ajunge apoi la chestiunile dureroase ale bolilor copiilor din zilele noastre. Deci, cum de aţi decis să îmbrăţișaţi această profesie?
– Vin din Câmpia Burnaşului, din Peretu, Judeţul Teleorman, unde părinţii mei, Lucia şi Anghel Ulmeanu, care mai aveau încă doi copii – fraţii mei, aveau o gospodărie frumoasă, cu tot ce trebuie pentru un trai tihnit. Mama a fost învăţătoare şi educatoare de grădiniţă, tata tehnician agronom.
Am urmat Şcoala Generală de 8 ani la Peretu – Teleorman şi apoi Liceul nr.2 din Roşiorii de Vede, ambele şcoli adevărate, cu un corp profesoral de excepţie. Întâiul mentor, profesor excepţional – profesorul de biologie – prof. Niţulescu V – a fost cel care a determinat hotărâtor decizia mea de a încerca o carieră medicală în Pediatrie.
Am fost un student – o confirmă profesorii – cu excelente rezultate profesionale, absolvent al Facultăţii de Pediatrie– UMF „Carol Davila Bucureşti”, promoţia 1970, am urcat apoi toate treptele pregătirii profesionale medicale prin concursuri foarte serioase: intern, medic rezident, specialist şi primar. În acelaşi timp, din 1979 am parcurs şi treptele de cadru didactic – asistent stagiar, asistent şef de lucrări, conferenţiar şi profesor din anul 2005.
– Ce v-a apropiat de medicina pentru copii?
– Pediatria este, alături de Medicina internă, Obstetrică şi Chirurgie, una dintre specialităţile de bază ale medicinei. Alegerea pediatriei ca viitoare specialitate se datorează profesorului Niţulescu – profesorul meu de biologie de la liceu şi echipei de doctori pediatri de la Spitalul Orăşenesc Roşiorii de Vede, pe care am cunoscut-o în timpul studiilor liceale, cu prilejul unor vizite. Suferinţele copiilor bolnavi m-au impresionat şi am hotărât să încerc o carieră pediatrică, în speranţa că voi putea influenţa perfecţionarea îngrijirilor copiilor bolnavi.
– Fiecare mare profesionist își leagă cariera de niște mentori, de mari dascăli care le-au deschis drumul. La ce profesori v-aţi opri?
– Drumul meu către profesia de medic pediatru a fost marcat de doi profesori de pediatrie, şefi de şcoală pediatrică.
Prof. dr. Valeriu Popescu, originar din Bragadiru – Teleorman, profesor de excepţie, cu o vocaţie excepţională de cadru didactic şi „şlefuitor de ucenici”, sub a cărui instruire am lucrat ca student şi intern în clinica de pediatrie IOMC „Alfred Rusescu”. A contribuit esenţial la viitoarea mea carieră didactică, urmărind permanent evoluţia mea profesională. Sub conducerea domniei sale, am făcut un stagiu excepţional de doctorat, finalizat cu o teză de doctorat de excepţie – primul studiu naţional – „Cardiomiopatii primitive şi secundare la copii” – studiu comunicat şi prezentat la Congrese de Pediatrie şi de Cardiologie Pediatrică.
Aș vorbi apoi despre prof. dr. Meila Pătru – şeful Clinicii de Pediatrie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii
”Grigore Alexandrescu”, sub îndrumarea căruia m-am format ca medic pediatru începând din 1975 – 43 ani în prezent în aceeaşi clinică – care mi-a şi solicitat să rămân la catedra de Pediatrie a Facultăţii de Medicină Generală, iniţial ca asistent şi apoi a urmărit evoluţia mea profesională şi didactică până la gradul de conferenţiar. Practician de excepţie şi cadru didactic de valoare, a fost un adevărat conducător de şcoală, la care s-au format mulţi pediatrii în toată ţara noastră. Este cel care a avut o viziune de excepţie în evoluţia pediatriei şi m-a îndrumat să abordez trei domenii în care am reuşit prestaţii excelente. Cariera de medic pediatru practician a fost marcată şi de stagiile practice efectuate în internat şi rezidenţiat cu dr. Sonia Sanielevici – prima pediatră gastroenterolog din România, dr. Dumitru Bojinca, excelent diagnostician şi practician, dar şi cu dr. Marieta Tarlescu, practician şi organizator de mare valoare.
– Aţi restructurat – gest curajos – Spitalul ”Grigore Alexandrescu”. Cariera dumneavoastră arată că aţi răspuns și altor provocări care angajau, și spiritul organizatoric, munca în echipă.
– Provocările din cariera mea de practician pediatru au fost reprezentate de etape profesionale deosebite.
Am lucrat câte 10-15 ani în domeniile pediatrie de urgenţă, gastroenterologie şi toxicologie clinică – domenii în care am format ulterior zeci de pediatri aflaţi în departamentele de pediatrie din România, dar şi din Italia, Franţa, Africa de Sud etc. Apoi, e vorba despre efortul de a realiza, în domeniul în care am excelat, colective de medici şi asistente medicale cu competenţe excepţionale, colective care au fost adevărate familii cu succese profesionale şi personale. Cea mai mare provocare din viaţa mea profesională a fost acceptarea funcţiei de director şi apoi de manager de spital în perioada 1994-2008, calitate în care, cu efortul echipei de medici, am făcut cu adevărat restructurarea reală a celui mai bun Spital de Urgenţă pentru copii din România. Restructurarea tuturor serviciilor a fost făcută printr-un grant-AID- al Japoniei, în valoare de 7 milioane de dolari, obţinut în urma unui concurs dur, cu câteva Spitale de Copii din Europa de Est: Varşovia, Bratislava etc. Au fost înfiinţate departamente noi: primul Serviciu de Primire Urgenţe-pediatrie din România, Terapie Intensivă pentru nou-născuţi NICU, serviciu de Toxicologie-ATI, Departamentul de Dializă Acută, Serviciul de Ambulanţă al Spitalului etc.
– Într-un interviu vorbiţi cu îngrijorare despre 1000 de come toxice la copii și adolescenţi, provocate de consumul de droguri. Este România acum în lista ţărilor consumatoare de droguri? Eram cândva un fel de pădure virgină a Europei în privinţa drogurilor. Pădurile respective dispar. Dispare și puritatea vieţii copiilor, furaţi de un miraj ucigaș?
– Toxicologia pediatrică – domeniu în care lucrez integral de 24 ani, din anul 1994 – a fost o altă provocare, spitalul nostru îngrijind copii cu intoxicaţii accidentale sau voluntare de multe decenii. În 1994, Toxicologia Clinică a fost recunoscută oficial prin ordin de ministru iar eu, în calitate de şef de secţie, am purces la organizarea de tip european a acestui departament. Colaboratorii mei au beneficiat de studii de specialitate în toxicologie în Franţa şi Suedia; a fost elaborat un program naţional de antidoturi pentru intoxicaţii; au fost înfiinţate prin Ordin al Ministrului Sănătăţii 6 centre antitoxice regionale: Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova, Constanţa şi Tg. Mureş, coordonate de Centrul Antitoxic Naţional cu sediul în Departamentul de Toxicologie; a fost înfiinţat serviciul de apel telefonic TOXAPEL, care funcţionează de peste 20 de ani şi care poate fi apelat de către populaţie, dar şi de către medici. Departamentul nostru rezolvă 3500 intoxicaţii grave la copil şi adolescenţi, a căror etiologie este diversă: medicamente, pesticide, substanţe de abuz (droguri), substanţe de uz casnic etc. În România există peste 140.000 de cazuri de intoxicaţii accidentale sau voluntare la copii şi adolescenţi.
După 1995, România – care era ţară de tranzit pentru droguri – a intrat în nivelul consumatorilor şi impactul la nivelul populaţiei tinere, mai ales la grupa de vârstă 15-24 de ani, este impresionant. Agenţia pentru lupta ANTIDROG apreciază că, la nivelul acestei grupe, procentul de consumatori a crescut de la 7,2 la sută în anul 2000 la 13,4 la sută în 2016. Fenomenul este absolut îngrijorător pentru că aprovizionarea – cu substanţe de abuz – heroină, cocaină, dar şi substanţe psihoactive noi se face foarte uşor prin peste 400 de magazine online. Activităţile de prevenţie sunt deosebit de timide şi neprofesionale. Părinţii nu sunt informaţi asupra riscurilor, iar din licee lipsesc sutele de psihologi care ar trebui să abordeze profesional cazurile existente.
– Într-o altă declaraţie a dumneavoastră, stimate domnule profesor, vorbiţi despre lipsa de pregătire a părinţilor care survolează o realitate periculoasă pentru copiii lor. Ce trebuie să știe un părinte? Ce-l califică în lupta cu drogul care a pătruns în viaţa copilului lui?
– Părintele trebuie să fie conştient că riscul de consum de substanţe de abuz este foarte mare în şcoli, din cauza anturajelor. La petrecerile de grup, dar şi cu alte prilejuri este la modă folosirea de alcool, cannabis, substanţe psihoactive – care sunt fie droguri adevărate sau cele care le înlocuiesc. Pentru a informa copiii, părinţii trebuie să cunoască ei foarte bine efectele secundare ale acestora, noţiunea de dependenţă fizică şi psihică, ce apare după debut. Părinţii ar trebui să păstreze o legătură cu psihologii din şcoli pentru sfaturi de prevenţie eficientă.
– Dorim să ne oprim și la un alt subiect de stringentă actualitate – gripele. La o primă discuţie cu dumneavoastră (era în 16 februarie), în care aţi acceptat acest interviu, ne-aţi spus că din 120 de copii veniţi la urgenţă, la ”Grigore Alexandrescu”, 80 au fost găsiţi pozitivi la gripă. Ministerul Sănătăţii pare relaxat și nu vorbește despre o epidemie, în condiţiile în care acum au fost înregistrate aproape 100 de decese din cauza gripei. Ce e de spus aici? Care-i comentariul dumneavoastră?
– În România, asistenţa medicală specializată în cursul unor evenimente de tip epidemii este lăsată în acest moment la voia întâmplării. Pentru asistenţa de pediatrie, Ministerul Sănătăţii nu mai are în structură departament specializat în care specialiştii să abordeze şi să decidă măsurile generale şi speciale necesare pentru a stăpâni fenomenul epidemic. Acest departament lipseşte şi pentru asistenţă pediatrică. Dacă nu se vor lua măsuri practice eficiente pentru a identifica şi elabora rapid planuri de activitate cu valoare la nivel populaţional, riscăm să avem periodic epidemii cu impact grav, cum ar fi epidemiile de rujeolă, tuse convulsivă, gripă.
– Pentru a fi medic de copii trebuie, presupunem, să iubești copiii. Ce deosebește un copil bolnav de un adult bolnav și ce deosebește – dacă există deosebiri – un medic de adulţi de un pediatru?
– Pediatrie – medicina de copii – abordează pacienţii copii, în mod deosebit, plecând de la o constatare ştiinţifică clară: copilul nu este un adult în miniatură. Medicul pediatru consultă pacienţi în plin proces de creştere şi dezvoltare, care au instabilităţi metabolice specifice, pe care el le cunoaşte şi le ia în considerare în procesul de diagnostic şi tratament. Medicul pediatru trebuie să interpreteze corect semnele de boală, pentru un diagnostic foarte precis. De obicei, neavând tare biologice majore şi nici boli însoţitoare – comorbidităţi – , răspunsul la terapie este spectaculos faţă de adulţi. Medicul pediatru este un specialist care trebuie să cunoască patologia specifică a nou-născutului, a sugarului, a copilului preşcolar, dar şi patologia adolescentului.
– Un medic pediatru, chiar și cu o experienţă profesională ca a dumneavoastră, trăiește și retrăiește și spaimele de a nu putea să facă nimic, dar și uriașele bucurii de a salva. Puteţi alege și povesti două cazuri extreme, în bine și rău, din cariera dumneavoastră?
– Pediatria de urgenţă oferă prilejuri numeroase de a obţine vindecări spectaculoase, dar şi eşecuri. Cazul cel mai spectaculos în toxicologia clinică este cel al unui băiat de 11 ani, din judeţul Argeş, care s-a intoxicat accidental cu o doză mare de organofosforici – tip „verde de Paris” – şi care a fost abordat în comă gravă, dar a fost vindecat folosind ca terapie antidot 15.000 fiole de Atropină şi pseudocolinesterază de la armata germană. Cea mai dezolantă experienţă în toxicologie este cazul a cinci copii, proveniţi din zona Comăneşti– intoxicaţii grave cu ciuperci, care au decedat după 5-7 zile de evoluţie şi nu au putut beneficia de dializă hepatică sau de transplant.
– Colegului dumneavoastră, profesorul Dumitru
Orășeanu, răpus din păcate de un cancer fulgerător, i-am cerut câteva sfaturi pentru părinţi. Pentru meseria de părinte cum aţi examina un astfel de concurent și, mai ales, ce l-aţi povăţui?
– Educaţia viitorilor părinţi, care vor avea unul sau mai mulţi copii, trebuie să înceapă din școala generală. În ţările civilizate, fetiţele de clasa a VI-a, învaţă timp de un an cum să pregătească alimentaţia la sân a viitorilor lor copii. Pe parcursul şcolii generale şi al liceului ar trebui implementate multe programe de educaţie pentru viitori părinţi care să fie promovată de medicina şcolară – specialitate pe cale de dispariţie în România.
– Vă mulţumesc, domnule Profesor!
