Andrei Nicolae, deputat PSD Prahova
La data de 28 martie 1923, regele Ferdinand I promulga Constituția României Mari, apreciată la acea dată ca una dintre cele mai democratice legi fundamentale din Europa.
Prin acest act fundamental se consolida prestigiul politic al noului stat al tuturor românilor. Meritul făuririi acestuia este, fără îndoială, al celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă, dar și al unei clase politice care, de la 1848, a luptat programatic, profesionist, patriotic și neobosit pentru a aduce toți urmașii dacilor între hotarele lor firești.
După un război sângeros și un ideal atins, transpunerea în legislație a noii organizări a României Mari a fost dovada supremă a respectării angajamentelor asumate de autoritățile române în declarația de la Alba-Iulia. România primea Basarabia acasă și nu-i deporta minoritățile în stepă! Primea Transilvania, Crișana, Maramureșul și Banatul garantând învățământul în limba minorităților care locuiau în aceste provincii! Bucovina revenea fără a-i fi distruse lăcașe de cult ale minorităților! Românii nu au ars drapele ale vecinilor, nu au distrus simboluri ale culturii și istoriei națiunilor care se aflau acum în minoritate în noile granițe.
Dreptate și Frăție, aceasta am oferit noi vecinilor noștri, indiferent de limba în care se rugau. Aceste principii ne-au ghidat chiar și în vremuri de război și grea încercare, când rapturile teritoriale ne-au sfâșiat din nou trupul țării.
Dincolo de sentimentalisme, declarații patriotice și fluturarea drapelelor, cei care au construit România modernă au mai avut ceva: CURAJ! Curajul de a-și afirma cu tărie principiile în care cred și de a acționa cu fermitate pentru îndeplinirea lor! În urmă cu 100 de ani provinciile țării, înstrăinate, s-au întors prin voința democratică a celor ce le locuiau și a reprezentanților lor care au simțit importanța momentului și au fructificat acea ocazie istorică. Fără a se gândi la vreo notă de plată și având credința că indiferent de provocări sau greutăți, împreună, uniți, întotdeauna ne va fi mai ușor. Credința lor a responsabilizat întreaga clasă politică națională și a dus la adoptarea unei Constituții juste, garantate de un monarh înțelept.
Așadar, tuturor celor care ne spun astăzi că este prea costisitoare reunirea cu Basarabia, ar trebui să le cerem să evalueze aceste costuri alături de cei căzuți la Călugăreni, Șelimbăr, Vidin, Plevna, Mărăști, Mărășești și Oituz. Cât au plătit, oare, ei ca noi să putem vorbi astăzi limba română, să fim liberi, independenți și suverani și cât le datorăm noi pentru asta?
Singurul cost al îndeplinirii marilor proiecte naționale este cel al sacrificiului de sine. Cei care dau înapoi, de fapt, de asta se tem: de propria lor micime în fața măreției unei nații.
Închei cu un îndemn simplu, al străbunilor care doar cu sabia în mână, având cușma și cămeșa pavăză au ținut piept istoriei și ne-au asigurat continuitatea aici, în Grădina Maicii Domnului: “O viață avem, români, și-o cinste. Deșteptați-vă, că am dormit destul!”.
