Giorgiana Radu
Dimineţile curg, aproape toate, la fel. Deschiderea televizorului pe un post de știri, prepararea licorii de culoare închisă, al cărei miros intens ajută la dezmorţirea genelor semi-adormite, urmând ca aroma dulce sau amăruie, în funcţie de preferinţă, să alunge cu totul dorinţa de a mai zăbovi în așternut. Așezarea în faţa laptopului, devenit biroul de lucru, completează acest desfășurător zilnic, devenit ritual, care rar se întâmplă să fie „dejucat”.
Știrile curg, se derulează ca mereu. Unele trec fără să fie percepute de ureche. Altele, precum accidente, morţi, răniţi, lipsa unor medicamente fără de care viaţa unor oameni poate fi curmată brusc… atrag atenţia prin filonul sensibilităţii. Voci feminine și masculine transmit și comentează cazul unei atrocităţi. O femeie în vârstă de 38 de ani, educatoare, și-a ucis fiica de patru ani, tăindu-i venele și înnecând-o în cadă.
Televizorul amuţește, aburii cafelei se transformă în cristale de gheaţă, iar laptop-ul devine inutil. Lacrimile de spaimă și neputinţă ale fetiţei îmi frig obrajii. Strigătul, astupat de mâinile care o afundă în apă, îmi pătrunde prin urechi, luând cu asalt întreg trupul. Îi văd ochii debusolaţi. Încearcă să înţeleagă de ce monstrul care o chinuie a luat chipul mamei, căreia, puţin înainte, îi spusese că o iubește. Nu înţelege nimic. Corpul ei de copil se zbate în zadar.
Mama-monstru învinge.
Spunem uneori că, în lumea în care trăim, nu ne mai miră nimic, că e greu să ne mai surprindă ceva. Crime s-au petrecut întotdeauna. Sunt numeroase cazurile în care mame (îmi este greu să le numesc așa!) și-au aruncat la ghenă copiii abia născuţi sau i-au abandonat în diverse locuri. Și totuși, din păcate, se petrec lucruri care ne lovesc ca un trăsnet în plină iarnă. Nu știu de ce atrocitatea comisă de femeia din Timișoara m-a marcat și m-a durut, de parcă acea fetiţă era parte din mine. M-am gândit mult la ce a îndurat, la clipele acelea pentru care nu există cuvinte ce le pot descrie.
Poliţiștii au reţinut-o pe mama-ucigașă pentru 30 de zile. Confom legii, ea ar putea fi pedepsită cu 25 de ani de închisoare. Nicio pedeapsă nu e de ajuns pentru oroarea comisă. Nici măcar închisoarea pe viaţă. Poate doar condamnarea la viaţă veșnică, dar nu în lumea de dincolo, ci viaţă veșnică în închisoare, chinuită de remușcări, de imaginea fiicei care se zbate pentru viaţă, sub mâinile ei criminale.
Omul-jivină e mult mai periculos decât animalul. Îmi amintesc o întâmplare petrecută în urmă cu câţiva ani. Căţeaua lup, Odra, fătase cinci căţeluși. O ploaie torenţială, cu fulgere și trăsnete, le inunda coteţul, iar puii, de o zi, rămâneau sub apă de la o clipă la alta. Simţind pericolul, Odra și-a cărat, pe rând, în gură, învingând puhoaiele, căţelușii, într-o firidă ceva mai înaltă, unde apa nu ajungea. Femeia monstru și-a înecat fetiţa, afundând-o în cadă, fără milă. Animalul Odra este ceea ce semnifică titulatura de mamă, pe când femeia ucigașă nu doar că nu merită să fie numită mamă, ci nu merită să fie numită om.
