Petrolul va disputa, la sfârşitul acestei săptămâni, duminică, 11 martie, de la ora 14,00, primul joc oficial din anul 2018, adversară urmând să fie Sporting Roşiori. “Drumul” către promovarea în eşalonul secund este unul la care şi spectatorii fideli culorilor galben şi albastru sunt aşteptaţi în număr cât mai mare, de astăzi urmând să se deschidă şi casele de bilete ale stadionului „Ilie Oană”. Pentru jocul care va fi şi televizat în direct, pe unul dintre canalele Digisport, se pun în vânzare bilete la următoarele preţuri:
– Tribuna 0 – 20 lei;
– Tribuna I – 15 lei;
– Tribuna II – 10 lei;
– Peluze – 6 lei.
Casa de bilete va fi deschisă, de marţi până sâmbătă, în intervalul orar 09.00-16.30, iar duminică, de la ora 09.00, până la startul confruntării.

Abonamente pentru retur

Totodată, până sâmbătă, 10 martie, suporterii petrolişti au posibilitatea să-şi procure abonamente pentru partidele pe care FC Petrolul Ploieşti le va susţine, pe teren propriu, în cadrul returului ediţiei de campionat 2017-2018 a Ligii a III-a.
Abonamentele vor fi puse în vânzare atât individual, cât şi în pachet de câte două, în această din urmă variantă existând un discount important pentru cel de-al doilea abonament.
Iată preţul abonamentelor pentru partea a doua a sezonului:
Peluze – 35 lei/abonament sau 50 lei/pachet 2 abonamente;
Tribuna II – 55 lei/abonament sau 80 lei/pachet 2 abonamente;
Tribuna I – 85 lei /abonament sau 120 lei/pachet 2 abonamente;
Tribuna 0 – 110 lei/abonament sau 160 lei/pachet 2 abonamente.