Petre Apostol

La Complexul Sportiv Naţional „Lia Manoliu” din Bucureşti a avut loc, la finalul săptămânii trecute, sâmbătă şi duminică, o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Atletism în Sală, pentru categoria juniori II. Printre concurenţii remarcaţi la această ediţie a competiţiei naţionale s-au regăsit şi reprezentanţi de la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti, pregătiţi de profesorii Maria Andrei şi Florin Andrei. Clubul ploieştean şi-a trecut în palmares medaliile de argint în cadrul probei de ştafetă 4×400 metri băieţi, la care au participat 16 echipe. În cadrul ştafetei ploieştene au evoluat Andrei Niculiţă, David Gudi (care sunt în ultimul an la categoria juniori III, fiind născuţi în 2003), Eduard Chivi şi Florin Nica (aceştia fiind în ultimul an la categoria juniori II, fiind născuţi în 2001). Echipa CSŞ Ploieşti a câştigat seria sa detaşat, fiind cronometrată cu timpul de 3:16.46 minute (cu un avantaj de aproape patru secunde de următoarea clasată), însă nu a fost suficient pentru a-şi adjudeca titlul naţional, realizând a doua performanţă a concursului, la general. Pe prima poziţie s-a situat CSŞ Triumf Bucureşti (Damian Mititelu, Robert Marinescu, Rareş Filip, Alberto Dragomir), cu timpul de 3:13.70 minute, în vreme ce ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de LPS Iaşi (Mircea Finis, Dumitru Prelipceanu, Florin Corlăteanu, Mihai Rădeanu), cu timpul de 3:18.95 minute. De remarcat, totodată, şi faptul că Florin Nica – fiul fostului arbitru internaţional de fotbal, Cristian Nica -a fost foarte aproape de medalii în concursul individual de 400 metri. Acesta a încheiat chiar pe poziţia a patra la proba la care au luat startul 66 de sportivi, fiind cronometrat cu timpul de 52.72 secunde, la 24 de sutimi de secundă de a treia treaptă a podiumului. Robert Marinescu (CSŞ Triumf Bucureşti, 51.11 sec.) şi-a trecut în palmares titlul naţional, medaliile de argint şi bronz revenind atleţilor Alexandru Toader (CSM Danubiu-LPS Focşani, 51.40 sec.), respectiv Sebastian Moldovan (LPS Suceava, 52.48 sec.).