Florin Tănăsescu
Deci, domnule consul sau domnule ambasador, puteţi să-i faceţi mamei un cadou, acum la bătrâneţe, de ziua ei ? În drumul vostru săptămânal (numit și city break), acasă–n România, puteţi să luaţi și urna cu cenușă pe care stă lipită fotografia mea ? Știţi cum sunt ăștia mai bătrâni și fără minte; de n-au pe cine plânge-n cimitir, se uită-n gol. Ba, și mai rău, devin chiar urâcioși pe ăia vii, ce fac colivă pentru morţii lor.
Prea mult nu cântărește cenușa mea. Deci, nu e cazul să plătiţi un ban în plus să o băgaţi în cală. Adică, nu-i cazul să vă rupeţi din diurna primită pentru munca dumneavoastră de mare demnitar.
E doar o biată urnă, în care se întorc speranţele, și visurile, și dorurile, și lacrimile – ăsta-i bagajul luat la despărţire. Toate, făcute scrum în mușuroiul de cenușă!
Și vă mai rog, dom’ consul sau dom’ ambasador, să nu îi spuneţi tatei că am fost găsită moartă sub un pod, că știţi cum este lumea: proastă de gură. Și mă face-n fel și chip: c-am preacurvit pe-afară, pe centură. Iar popa, doar se știe, e un exemplu de morală, mă și blesteamă să-mi fiarbă urna într-un cazan cu smoală.
Acum, în nume personal, vă rog – dacă se poate, firește, domnule consul, domnule ambasador -, în zborul vostru deasupra a tot ce pentru noi este durere, lacrimi, viaţă-amară, trai greu și suspin – să m-așezaţi puţin (doar o secundă, atât vă rog !) la clasa bussines, unde vă lăfăiţi la -ntorcere cu soaţa, la ducere cu-amanta. Să-mi iau rămas bun de la lume ca un personaj de vază, nu ca un pârlit ce-am fost, cu viaţa pierdută fără rost pe alte meleaguri. Și, cine știe ?, poate Dumnezeu, în mila sa, vă va ierta de-o parte din păcatul de a mă fi alungat din ţara mea.
Deci, cum ziceam, dom’ consul, domnule ambasador, nu vreu să deranjez pe cineva, așa cum de altfel, n-am făcut-o nici când eram viu. Nu bat la ușa dumneavoastră să vă cer nici spor la salariu, nici loc de muncă, ci doar să-i faceţi bietei mame, bietului meu tată, cadou de ziua lor – pe fiul lor, pe fiica lor. Pe morţii lor, întorși acasă. Chiar și așa, sub formă de cenușă ! Bieţii de ei chiar săruta-vă-vor înmănușata mână, miraţi – da’ ce zic eu aici, chiar stânjeniţi ! – de grija și atenţia cu care-i onoraţi.
Da, știu, aveţi nevestele un pic cam fandosite și deștepte foc, domnule consul, domnule ambasador. Când au citit “ Și aerul privea hoitul superb cum desfăta/Îmbobocind asemeni unei flori”, au întrebat, pe bună dreptate, intrigate: “Ce prost scrie versuri ca astea, cam netoate ?”. Prostul era Baudelaire, dar ce contează ? Puteţi să păcăliţi nevestele/amantele spunându-le că-n vasul cu pricina sunt pietre preţioase, chihlimbar și nu un suflet care a avut, cândva, un gust amar de oameni și de ţara în care-a vieţuit. Deci, să nu aibă habar că duceţi un mort acasă, la părinţii lui.
Domnule consul, domnule ambasador, este posibilă și o altă ipoteză: Cenușa cea din urnă – de pe urmă – să nu fie doar a mea, ci și a altora. Iar poza lipită pe ea să fie a tuturor. Adică, să fie draftul ţării, rătăcite tot de voi, la economic – class.
Deci, Românie, bun – rămas !
