Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite a publicat o listă cu 210 oameni de afaceri şi înalţi oficiali ruşi care ar avea legături cu preşedinţia Rusiei, relatează site-ul agenţiei The Associated Press. Trezoreria a subliniat că persoanele care figurează pe listă – 114 politicieni şi 96 de oameni de afaceri – nu au fost sancţionate de SUA şi nu sunt supuse unor restricţii sau repercusiuni. Lista a fost cerută de către Congresul SUA, care a adoptat în 2017 o lege care prevede sancţiuni împotriva Rusiei pentru ingerinţe în alegerile prezidenţiale din 2016. Administraţia Trump avea termen până luni să finalizeze lista persoanelor care au obţinut bani sau putere ca urmare a legăturilor cu preşedintele rus Vladimir Putin. Acest raport a fost denumit de către presă „Lista lui Putin”, „Lista oligarhilor”, „Raportul Kremlin”. Raportul conţine numele aproape tuturor membrilor administraţiei prezidenţiale din Rusia – până la purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov – precum şi şefii agenţiilor de stat ruse, primari, guvernatori şi parlamentari. Au fost incluşi şi liderii corporaţiilor de stat şi din sectorul privat, catalogaţi drept „oligarhi”. Potrivit Departamentului de Trezorerie al SUA, fiecare dintre oamenii de afaceri menţionaţi are o avere estimată la cel puţin un miliard de dolari. După publicarea acestei liste, cotaţia rublei a scăzut cu 0,1% în raport cu dolarul american, iar acţiunile celor mai mari companii din Rusia s-au depreciat considerabil (unele chiar cu 2%). Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Moscova a precizat că Rusia aşteaptă o analiză amănunţită a raportului Trezoreriei SUA înainte de a trage alte concluzii, dar a subliniat că demersul este „fără precedent”.