Marian Dima
Până la alegerile pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal au mai rămas două luni, acestea fiind programate pe 18 aprilie 2018.
Până atunci, se “ascut săbiile” şi se înmulţesc candidaturile, ultimul care a anunţat intrarea în această “cursă” fiind Adrian Teodorescu! Ultima dată, în judeţul nostru, patron al clubului din Liga B Prahova – Oţelul Larissa, “Teo” a anunţat depunerea dosarului pentru postul de preşedinte, la alegerile de la FRF, unde, deja, candidează Răzvan Burleanu (în foto, alături de Adrian Teodorescu, la Cheile Grădiştei, la consfătuirea FRF pentru cluburile de copii şi juniori), Victoraș Iacob, Sorin Răducanu, Marcel Pușcaș și Ionuț Lupescu.
Teodorescu a jucat, în cariera sa, la CSS Brașovia, FC Brașov, Poli Iași, Fortus Iași, Olimpia Rm. Sărat, Dunarea Galați, Gloria Buzău, Poiana Campina, Inter Sibiu, Mureșul Deva, FC Gaszer (Ungaria), Oţelul Larissa – unde a avut şi ultima legitimare, acesta fiind şi oficial al mai multor cluburi din ţară.
Candidatura sa se bazează pe sprijnul pe care speră să-l obţină de la cluburile de copii şi juniori, precum şi de la echipele de eşalon inferior, acesta declarându-se, din start, “adversar” al lui Ionuţ Lupescu! De amintit că în cursa pentru şefia FRF se anunţaseră ca potenţial candidaţi şi Crisi Balaj sau Ciprian Marica, dar cei doi au renunţat la acest demers odată cu anunţul candidaturii lui Lupescu, care va beneficia de sprijinul lor.
Foarte interesant, la precedentele alegeri pentru şefia federaţiei, pe lista celor care au dorit să candideze s-a aflat un alt prahovean, Octavian Popescu, din Breaza, dar demersul nu s-a concretizat.