F.T.
Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Boldești-Scăeni, s-a prezentat la Poliția din oraș, reclamând faptul că, ajungând acasă, a găsit locuința devastată de către – a spus el oamenilor legii – persoane necunoscute, care i-ar fi răvășit toate bunurile din casă și, nu în ultimul rând, i-ar fi furat suma de 600 de lei și 40 de lire.
Imediat, echipa operativă a Poliției din Boldești a început cercetările și, mergând pe firul hoților, a ajuns tot la partea care a reclamat furtul – adică la tânărul de 18 ani. În acest context, după cum se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Prahova, “în urma cercetărilor, polițiștii au constatat că, în fapt, adolescentul ar fi sustras banii din casă, cheltuind întreaga sumă la diferite agenții de pariuri din Ploiești și Boldești-Scăeni. Dar, fiindu-i teamă de reacția mamei sale la auzul veștii că a pierdut banii la pariuri, tânărul a înscenat furtul din locuință, după care a sesizat poliția”.
Tânărul parior ghinionist s-a ales și cu banii luați, și cu un dosar penal, care are ca obiect comiterea infracţiunii de furt !