Marian Dima, Marcel Marin

Antonio Ristea, unul dintre jucătorii formaţi la Petrolul – care a plecat din țară, în Germania, acum un an şi jumătate, a fost inclus în planurile Naţionalei “Under 17” a României şi va bifa primele selecţii sub Tricolor la finalul acestei luni.
Ristea a plecat de la Petrolul în Germania odată cu “dezbinarea” Centrului de Copii şi Juniori şi falimentul clubului, împreună cu mama sa, prima echipă la care a evoluat fiind RW Oberhausen, pentru ca, din vară, acesta să treacă la cel mai înalt nivel posibil, la nivelul juniorilor B, Bundesliga germană U17, la Unterraht, acolo unde este coleg cu un alt român, alături de care a evoluat şi la Ploieşti – Patrick Panait – fiul fostului internaţional, ex-petrolistul Aurel Joe Panait.
Fundașul central în vârstă de 17 ani a semnat şi un contract de impresariere cu Anamaria Prodan, fiind monitorizat de Anderlecht şi Sparta Praga, mai ales că, la vară, va fi liber de contract.
Ristea a primit şi convocarea la naționala U17 a României, capitol unde fusese “ignorat”, în ciuda faptului că joacă la un nivel foarte competitiv. El urmează să se prezinte în țară pentru ca apoi să plece cu delegația „tricolorilor” în Cipru pentru dubla amicală cu reprezentativa gazdă, de pe 27 februarie și 1 Martie. Iulian Ilie şi Stelu Costache, ambii formaţi la Petrolul şi legitimaţi acum la Sportul Snagov, dar şi Mihai Niţescu (Petrosport) sunt alţi prahoveni care bifează selecţii la această reprezentativă. Acesti tineri jucatori au fost descoperiti si slefuiti de Iulian Cojocaru, in prezent la Petrosport, si  antrenor zonal in cadrul Federatiei se specialitate.

Şi doi astrişti la trial pentru Naţională

8-bPe 4 şi 5 martie, Federaţia Română de Fotbal va organiza o acţiune de selecţie la Buftea pentru completarea lotului de juniori născuţi în anul 2000. Formaţia de Liga a III-a ploieşteană, Astra 2, va avea încă doi jucători convocaţi la acest trial, la “generaţia 2000”, echipa lui Marius Măldărăşanu având un convocat “permanent” – mijlocaşul Radu Chiriac – care este şi golgheterul echipei. Acum, de la Astra merg să fie văzuţi sub Tricolor alţi doi mijlocaşi, colegii de echipă ai lui Chiriac – Gabriel Şerban şi Paul Banu, jucători care au debutat în eşalonul trei, de seniori, încă din campionatul trecut, când au şi marcat la nivelul competiţiei de seniori!